Pe vârful unui deal idilic de pe Riviera Italiană se află un sat mic cu un vis mare: vrea să devină o națiune independent, scrie CNN.
Principatul Seborga are deja propriul steag, imn național, pașapoarte, timbre, monedă și, bineînțeles, un monarh. Speră să le susțină într-o zi cu recunoașterea legală a suveranității sale, pe care o caută încă din anii 1960.
Deocamdată, însă, Seborga este pur și simplu un cătun pitoresc din provincia nord-italiană Imperia, aproape de Franța, cu puțin peste 300 de locuitori și acoperind aproximativ cinci mile pătrate de teren.
Drumul care duce în oraș are o trecere neoficială a frontierei, completată cu o santinelă pictată în culorile drapelului Seborgei, care ocazional este condusă de polițiști de frontieră autoproclamați.
Poziționat frumos, Seborga beneficiază de vederi uimitoare ale Rivierei, inclusiv Principatul Monaco — poate cel mai faimos microstat din lume și o sursă de inspirație pentru căutarea continuă a Seborgei către independență.
„Avocații lucrează la asta”, spune Alteța Sa Serena Principesa Nina de Seborga, „de aceea am fost aleasă Prințesă”.
Istoria antică
La Seborga, unde monarhia nu este ereditară, alegerile au loc la fiecare șapte ani, iar prințesa Nina este prima femeie care ocupă postul.
Născută în Germania, Nina Döbler Menegatto locuia la Monaco când a descoperit Seborga în urmă cu 15 ani împreună cu fostul ei soț și fost prinț, Marcello I, care a abdicat în 2019.
„Inițial am crezut că toată povestea a fost destul de amuzantă și nu am luat-o în serios”, spune ea despre pretenția de independență a lui Seborga, „dar apoi am citit și totul este adevărat”.
Afirmația își are originea la începutul anilor 1960, când Giorgio Carbone, care conducea o cooperativă locală de fermieri de flori, a cercetat istoria orașului și a descoperit că ceva nu era în regulă.
Seborga a fost donată călugărilor benedictini în anul 954, până când aceștia au vândut-o în 1729 Regatului Sardiniei, care mai târziu avea să devină parte a Regatului Italiei. Dar, potrivit lui Carbone, nu există nicio înregistrare istorică a vânzării, ceea ce înseamnă că Seborga nu a făcut niciodată parte în mod legitim din Italia.
„Este greu de crezut că, aproape 300 de ani mai târziu, această absență a documentației este o bază realistă pe care să se construiască o recunoaștere juridică”, spune Graziano Graziani, expert italian în micronațiuni. „Cu toate acestea, comunitatea care crede în independența Seborgei își bazează revendicările tocmai pe aceasta”.
Atât Curtea Constituțională Italiană, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au respins anterior oferta lui Seborga, dar prințesa nu a fost descurajată. „În mod evident, nu este un caz ușor”, spune ea. „Nu se va întâmpla azi sau mâine, dar nimic nu este imposibil: uită-te la Brexit”.
O poveste cu zâne?
Prințesa Nina admite că povestea este perfectă pentru turism. “Este grozav și pentru turism, să nu negăm asta. Cine nu vrea un basm, o prințesă și o trăsură cu cai? Deci da, este o atracție turistică, dar face și parte din istoria Seborgei”, spune ea.
Ea subliniază că nu există nimic ilegal în activitățile Principatului, pașapoartele sunt doar pentru distracție, iar moneda locală, Luigino, este acceptată în magazinele din oraș, dar este în esență un suvenir.
Cu toate acestea, Giorgio Carbone, care a condus ca prim prinț Seborga până la moartea sa în 2009, a împins-o puțin mai departe.
„În anii ’60 închidea granița și nu mai lăsa pe nimeni să treacă, a refuzat să plătească taxe Italiei și circula cu doar o plăcuță Seborgan pe mașină”, spune ea.
Într-un fel sau altul, aceste cascadorii o pun pe Seborga pe hartă, adăugând turismul la cultivarea florilor și a măslinilor, elementele de bază ale economiei locale. Carbone este amintit cu drag. „Ce a făcut acel om a fost incredibil, merită un monument”, spune prințesa.
Înainte de Covid, orașul a atras turiști din Japonia.
„Seborga este opusul Monaco în multe privințe. Este liniștit și magic, iar oamenii care locuiesc acolo sunt foarte orientați spre natură și primitori”, spune Kaidi-Katariin Knox, un Seborgan care este originar din Estonia. „Când mergi la barul din piață, îi cunoști pe toți pe nume”.
O lovitură de stat eșuată
Potrivit pentru o monarhie, Seborga a avut partea ei de dramă. În 2016, Nicolas Mutte, cetățean francez, s-a autoproclamat noul prinț în timp ce cuplul regal se afla în străinătate, într-un eveniment descris în presa locală drept o lovitură de stat.
„Imitatorii și escrocii sunt la ordinea zilei când vine vorba de micronațiuni care au vreo pretenție să devină state reale”, spune Graziani. „Acesta este probabil pentru a revendica suveranitatea și drepturile conexe în cazul în care, pe viitor, orice autoritate decide să recunoască independența lui Seborga sau chiar doar pentru a se putea prezenta ca <nobilime> dintr-un stat european minuscul”.
Mutte este doar unul dintre câțiva pretendenți la tron care au apărut de-a lungul anilor. Principatul publică o listă ca avertisment; include profiluri de rețele sociale și site-uri web, care vând adesea mărfuri sau monede, pretinzând că aparțin guvernului legitim Seborgan.
Guvernul însuși spune că nu acordă nimănui titluri de nobilime și este format din doar nouă miniștri, precum și un consiliu de seborgeni născuți și crescuți acolo. Își face propriile legi, dar deocamdată nu au nicio valoare juridică, iar puterea reală este în mâinile unui oficial ales în mod regulat. „Seborga are un primar italian”, explică Prințesa Nina. „Oficial, ar trebui să fim în război – dar neoficial, suntem prieteni”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
