Mai devreme sau mai târziu, indiferent cu cine vorbeşti, ajungi tot la fotbal ca explicaţie a lumii. Fie că este vorba de partida din 1 noiembrie 2008 dintre Slovan Bratislava şi Dac din Dunajská Streda, orăşelul slovac cu populaţie majoritar maghiară, unde suporterii maghiari au fluturat steaguri cu simbolul ultranaţionalismului, iar cei slovaci i-au umplut de sânge, trimiţând peste 60 la spital. Fie că este vorba de unul din multele derby-uri între Ferencvàros, celebra echipă din capitala Ungariei, şi MTK, clubul de la Budapesta, care îşi are rădăcinile în comunitatea evreiască, prilej cu care grupuri neonaziste care conduc şi condiţionează suporterii îşi intonează în mod regulat cântecul de bătaie: “Trenurile pleacă”, strigă căpeteniile. “La Auschwitz”, răspunde corul gloatei.
Un exemplu care demonstrează însă o altă teză este partida din Europa League din 30 septembrie de la Viena, între Rapid Viena şi Beşiktaş Istanbul. Nu a avut loc niciun incident, iar oaspeţii au învins cu 2-1, cucerind metaforic oraşul de pe Dunăre şi reuşind acolo unde în 1683 a eşuat Kara Mustafa Paşa. “Erau trei turci de fiecare parte, iar cei de la Rapid joacă şi în echipa naţională austriacă”, a spus Karl Krammer, consultant politic şi fosta mână dreaptă a cancelarului Franz Vranitzky.
Aşa cum bravadele sârbului Ivan Bodganov pe stadionul Marassi din Genova au reactualizat nu numai tema violenţei în fotbal, ci mai ales pe cea a naţionalismului sârb sumbru, mereu iminent, şi în alte părţi se reflectă pe stadioane acel “Zeitgeist” (spiritul vremurilor) care impregnează zone extinse din Europa: fascinaţia “Gemeinschaft”, comunitatea, pune în criză “Gesellschaft”, societatea. Peste tot se caută un nou inamic asupra căruia să arunci vina şi responsabilitatea.
Alimentate de temeri vechi şi noi, ajutate de vechile fantasme pe care Războiul rece le-a vulcanizat, stimulate de o modernitate care copleşeşte orice certitudine, dreptele populiste avansează din Peninsula Scandinavă până la frontierele balcanice. Refuzul islamului dă aripi noilor tribuni din Olanda, Suedia, Danemarca şi Norvegia şi colorează în maro chiar Viena Roşie. Aceasta în timp ce sămânţa otrăvitoare antisemită şi anti-romi şi germenii urii etnice, congelate în ţările Dunării de fostele regimuri comuniste, prin decret dar fără a le înfrunta vreodată, deschid calea unor forţe politice extremiste precum Jobbik a lui Gábor Vona, liderul opoziţiei ungare căruia îi plac uniformele, vrea revizuirea frontierelor din 1920, segregarea a 2 milioane de ţigani şi care denunţă o conspiraţie evreiască.
Autorul reportajului, Paolo Valentino, s-a întâlnit Marton Gyoengyoesi, numărul doi din Jobbik, un economist care a lucrat pentru bănci şi companii multinaţionale. Acesta şi-a definit partidul unul de “opoziţie constructivă”. Altfel spus, în Ungaria care a dăruit o majoritate de două treimi eroului din 1989, fostul disident ex-comunist, Viktor Orban şi partidului său de dreapta Fidesz, Jobbik se vrea un baston ultranaţionalist pentru premier. A aplaudat instituirea zilei memoriei, la 4 iunie, care aminteşte “tragedia naţională” a Tratatului de la Trianon ce a privat în 1920 Ungaria, învinsă în Primul Război Mondial, de două treimi din teritoriul ei. Tot aşa cum a votat şi legea care extinde automat cetăţenia ungară şi pentru maghiarii din afara graniţelor (peste 2 milioane în Slovacia, România şi Serbia) şi care este deja o sursă de tensiuni puternice cu Bratislava şi Belgradul.
Gyoengyoesi acreditează cu dezinvoltură “conspiraţia capitalului evreiesc”: “Am ridicat pur şi simplu această problemă. Chiar preşedintele israelian Shimon Peres a recunoscut într-un discurs că unele companii israeliene au cumpărat Ungaria. Suntem antisemiţi dacă vorbim deschis despre o denaturare sau o colonizare evreiască a economiei noastre?”, a comentat el.
“Jobbik este antisemit”, a afirmat Anton Pelinka, profesor de studii naţionaliste la Universitatea din Budapesta, în opinia căruia adevărata problemă este capacitatea sa de a condiţiona guvernul: “Orban nu dorea adversari la dreapta şi astfel a susţinut naţionalismul, dar operaţiunea nu a reuşit: Vona este mai puternic decât înainte şi va încerca întotdeauna să i-o ia înainte cu poziţii extremiste”.
În opinia lui Janos Betlen, jurnalist la televiziunea de stat şi fost disident pe vremea regimului Kadar, există un anumit alarmism, dar şi el este îngrijorat de “cultura naţionalistă, rasistă şi antisemită care invadează şi debordează reţeaua”. A recunoscut că retorica lui Vona ar putea avea consecinţe pe termen lung. Pericolul ca otrava naţionalistă să îndepărteze ţara de Europa, există şi în Ungaria la fel ca în Olanda sau Austria.
“Trebuie amintit că atunci când Ungaria a aderat la UE, în 2004, promisiunea a fost aceea de a face parte din Europa bunăstării. De atunci, pentru majoritatea populaţiei situaţia nu a făcut decât să se deterioreze, iar viaţa a devenit mai grea”, a subliniat Betlen.
Sursa: Agerpres
