7 iulie 2005 putea fi o zi obişnuită la Londra.
Dar puţin înainte de ora 9 dimineaţa, într-un moment când oamenii mergeau spre serviciu, a început teroarea.
Patru bombe, purtate în rucsaci de terorişti sinucigaşi, au explodat în mai puţin de o oră în reţeaua de transport public. Trei dintre bombe au distrus vagoanele metroului londonez, iar cea de-a patra a aruncat în aer un autobuz. Prima explozie s-a produs la metrou, la ora 8,51, iar ultima – într-un autobuz cu etaj, la ora 9,47.
Atentatele s-au înregistrat în prima zi a summit-ului G8, găzduit de Marea Britanie la Gleneagles (Scoţia). Aceasta a fost, în opinia anchetatorilor, cea mai probabilă explicaţie a alegerii zilei de 7 iulie pentru comiterea atentatelor.
Pe de altă parte, ora detonării bombelor a fost aleasă astfel încât mijloacele de transport să fie cât mai aglomerate, pentru a genera cât mai multe victime.
Exploziile s-au soldat cu 38 de morţi (inclusiv cei patru terorişti sinucigaşi) şi cu peste 700 de răniţi.
Premierul Tony Blair a descris atacurile ca fiind “barbare”. „Determinarea noastră de a ne apăra valorile și stilul nostru de viață este mai mare ca determinarea lor de a cauza moarte și distrugere unor oameni nevinovați, în dorința de a impune extremismul în lume”, a subliniat şeful Guvernului britanic. Premierul a părăsit lucrările summit-ului G8 de la Gleneagles şi a revenit la Londra. Lucrările G8 au continuat în absenţa lui.
Citește și: 7 iulie în istorie: Nava extraterestră de la Roswell. Anglia, sub bombele teroriştilor Al Qaeda
În aceeaşi zi, media internaţională a semnalat apariţia unor revendicări ale atentatelor, din partea unei organizaţii islamiste. Semnatarul mesajelor era o grupare necunoscută până la acel moment: “Organizația secretă a jihadului al Qaeda în Europa”.
Iată textul mesajului de revendicare, conform traducerii BBC:
În numele lui Allah, cel milostiv, cel milos, domnească pacea peste neobositul și neînfricatul, Profetul Muhammad, pacea Domnului domnească peste el.
Națiunii islamice și națiunii arabe: Bucurați-vă, căci a venit vremea răzbunării pentru guvernul zionist cruciat britanic, ca răsplată pentru masacrele pe care Marea Britanie le comite în Irak și Afganistan. Eroici mujahedini au dus la bun sfârșit binecuvântatul atac la Londra. Marea Britanie arde acum de furie, teroare și panică în sferturile sale nordic, sudic, estic și vestic.
Am avertizat în repetate rânduri guvernul și poporul britanic. Ne-am respectat promisiunea și am pus la cale un slăvit atac militar în Marea Britanie după ce mujahedinii noștri au depus eforturi înverșunate de-a lungul unei mari perioade de timp, pentru a asigura succesul atentatelor.
Continuăm să avertizăm guvernele Danemarcei și Italiei și toate celălalte guverne cruciate de faptul că vor fi pedepsite în același fel dacă nu își retrag trupele din Irak și Afganistan. Cel ce avertizează e scuzat.
Allah spune:
يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آمَنُوا إِن تَنصُرُوا اللَّهَ يَنصُرْكُمْ وَيُثَبِّتْ أَقْدَامَكُمْ
„Dacă voi Îl veți sprijini pe Allah, vă va sprijini și El pe voi și va întări picioarele voastre” (citat din Coran).