SUA, la un pas de implicare directă, după intensificarea tensiunilor Israel–Iran

0
126
trump Israelul sprijin internațional
netanyahu casa albă 7 iulie

Iranul a reacţionat ferm şi a avertizat că orice echipament sau ajutor militar trimis Israelului, va fi considerat „ţintă legitimă” de forţele sale

Statele Unite analizează posibilitatea unei implicări directe, după intensificarea confruntării militare dintre Israel şi Iran. Preşedintele american a convocat Consiliul Naţional de Securitate sâmbătă seara (duminică dimineaţă, după fusul Europei), pe fondul escaladării tensiunilor şi al atacurilor reciproce între Tel Aviv şi Teheran, relatează presa internaţională.

Mai multe bombardiere strategice B-2 au decolat de la baza Whiteman din Missouri şi se îndreaptă peste Pacific, potrivit New York Times. Avioanele, capabile să transporte bombe de mare tonaj, inclusiv muniţii de 30 de tone, concepute pentru a străpunge buncărele subterane, ar putea fi mobilizate de preşedintele Donald Trump, după întâlnirea de la Casa Albă, unde urmează să se decidă, dacă Statele Unite se alătură loviturilor Israelului, împotriva instalaţiilor nucleare iraniene.

Iranul a reacţionat ferm şi a avertizat că orice echipament sau ajutor militar trimis Israelului, va fi considerat „ţintă legitimă” de forţele sale, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al forţelor iraniene de inginerie, într-un mesaj pe Telegram.

Departamentul de Stat al SUA a demarat operaţiuni de evacuare a cetăţenilor americani din Israel şi le-a recomandat acestora să completeze un formular şi să identifice adăposturile antiaeriene şi buncărele din apropiere. Anunţul a fost făcut de ambasadorul SUA la Tel Aviv, Mike Huckabe.

Pe fondul tensiunilor, mai multe companii aeriene internaţionale şi-au anulat zborurile către şi dinspre regiune. American Airlines şi United Airlines şi-au suspendat cursele către Doha, după ce şi transportatorii din regiune, Qatar Airways şi Royal Jordanian, au anunţat restricţii şi rerutări.

Sâmbătă seară, Israelul a lovit ţinte strategice din sud-vestul Iranului, la Bandar Abbas, un port crucial şi punct de trecere maritim între Strâmtoarea Ormuz, Oman şi Emiratele Arabe Unite, vizând depozite de muniţii şi drone.

Un sondaj Fox News realizat între 13 şi 16 iunie arată că 73% dintre alegătorii americani consideră Iranul drept o ameninţare majoră la adresa Statelor Unite. Aceasta reprezintă o creştere de 13% faţă de un sondaj similar realizat acum şase ani şi reflectă un consens larg între republicani (82%), democraţi (69%) şi independenţi (62%), potrivit Fox News.

Situaţia rămâne tensionată şi fluidă, iar deciziile luate la Washington şi Tel Aviv în orele şi zilele următoare, ar putea redesena echilibrul de forţe din Orientul Mijlociu.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube