26 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăȘtirile zileiRaed Arafat, despre procedura românilor aduși din China în contextul pandemiei

Raed Arafat, despre procedura românilor aduși din China în contextul pandemiei

“Am avut videoconferinţă cu cei la Uniunea Europeană. Franţa a făcut această activare iniţială, a trimis două avioane în China pentru a aduce cetăţeni francezi, dar şi europeni. Fiecare stat poate face solicitări pentru a aduce cetăţeni din zona Wuhan şi din apropiere.

România cere două locuri la acest moment în unul din avioanele trimise din Franţa. Numele nu se dau publicităţii, este vorba de protecţia datelor, dar avem acum două locuri solicitate pe unul din aceste avioane. Va trimite şi Germania un astfel de avion, dar acolo vor fi mai mult cetăţeni germani. Mecanismul de protecţie civilă va sprijini astfel de acţiuni. Sunt nişte reguli aici. Nu se iau simptomaticii, ci cei care sunt aparent sănătoşi, iar după sosire se intră în carantină de 14 zile. Este regula anunţată de colegii din Franţa. Ţările care au cetăţeni acolo pot cam după trei zile să îi recupereze din zona de carantină”, a declarat Raed Arafat, la Antena 3, conform Știripesurse.ro.

 

Cele mai citite

Andrei Rublev, eliminat de la Roland Garros. Rusul și-a pierdut cumpătul

Eliminarea lui Andrei Rublev în turul al treilea de la Roland Garros a fost una dintre surprizele majore ale turneului de tenis. Rusul, clasat...

Un document guvernamental dezvăluie dezastrul de la Autoritatea Vamală Română! Putem pierde bani mulți

Autoritatea Vamală Română se confruntă cu uzura avansată a infrastructurii și facilităților de control, ceea ce poate afecta eficiența și siguranța activității vamale....

Nicușor Dan afirmă la Bookfest că s-a schimbat mentalitatea privind zona istorică a Capitalei

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, sâmbătă, că se schimbă mentalitatea privind zona istorică a oraşului şi a pledat pentru integrarea acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă