Piața auto din Uniunea Europeană a înregistrat o evoluție pozitivă în luna mai, susținută în principal de cererea pentru automobile electrice și hibride.
Potrivit datelor publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 3,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, până la 955.013 unități.
Cea mai puternică evoluție a fost consemnată pe segmentul mașinilor complet electrice. Înmatriculările au urcat cu aproximativ 43%, până la 203.417 vehicule.
În același timp, și modelele hibride au continuat să câștige teren în preferințele cumpărătorilor europeni.
În contrast, cererea pentru autoturisme cu motoare convenționale a scăzut semnificativ. În luna mai au fost înmatriculate 210.383 de mașini pe benzină și 69.482 de vehicule diesel, valori cu aproximativ 20% mai mici față de anul anterior.
Germania stagnează, Italia și Franța avansează
Evoluțiile au fost diferite de la o piață la alta. Germania, cea mai mare piață auto europeană, a raportat o creștere modestă, de doar 0,1%.
În schimb, Franța a consemnat un avans de 3,7%, iar Italia a înregistrat una dintre cele mai bune performanțe, cu o creștere de 7,6%. Spania a făcut notă discordantă, după o scădere de 0,8% a înmatriculărilor.
În România, piața auto a continuat să se extindă. În luna mai au fost înmatriculate 11.250 de autoturisme noi, ceea ce reprezintă o creștere de 6,9% față de aceeași perioadă din 2025.
Volkswagen rămâne lider, dar pierde teren
Grupul german Volkswagen și-a păstrat poziția de lider al pieței europene, cu 254.011 autoturisme înmatriculate în luna mai. Totuși, compania a raportat un declin de 3,6% al vânzărilor.
Și alți mari producători au înregistrat rezultate mai slabe. Stellantis, compania care deține mărci precum Fiat, Peugeot și Opel, a consemnat o scădere de 2,6%, iar Renault a raportat un recul de 1,3%.
Marca Dacia a înmatriculat 45.211 vehicule în Uniunea Europeană, cu 2,2% mai puține decât în luna mai a anului trecut.
Mărcile chinezești câștigă teren în Europa
Datele ACEA indică o creștere accelerată a constructorilor auto chinezi pe piața europeană. Leapmotor a raportat un avans de 447,3% al înmatriculărilor în luna mai, Chery a crescut cu 239,6%, iar BYD cu 158,8%.
În primele cinci luni ale anului, înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au crescut cu 4%, până la aproximativ 4,75 milioane de vehicule. În aceeași perioadă, cota de piață a mașinilor electrice a urcat de la 15,3% la 20%.
Constructorul american Tesla a recuperat o parte din terenul pierdut în 2025 și a ajuns la o cotă de piață de 1,9% în intervalul ianuarie-mai.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.