27.1 C
București
marți, 23 iunie 2026
AcasăEconomieEconomie internăANAF a descoperit primul caz de minare ilegală de criptomonede. Peste 400...

ANAF a descoperit primul caz de minare ilegală de criptomonede. Peste 400 de echipamente, confiscate

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF au identificat la Satu Mare o operațiune clandestină de minare a criptomonedelor, desfășurată într-o clădire dezafectată.

Potrivit ANAF, este primul caz făcut public de acest tip în România.

Controlul a început după analize de risc și verificări operative care au indicat diferențe semnificative între activitatea desfășurată în locație și informațiile declarate către instituțiile fiscale.

În urma verificărilor, inspectorii au descoperit o infrastructură complexă destinată producerii de active digitale, care funcționa în afara evidențelor fiscale și contabile.

Consum de energie de peste 7 milioane de lei

Datele ANAF arată că, în perioada august 2025 – aprilie 2026, locația a înregistrat un consum de energie electrică estimat la aproximativ 7 milioane de lei.

Nivelul consumului este specific unei activități economice de amploare.

Cu toate acestea, autoritățile nu au identificat activități economice declarate și nici venituri raportate către stat, ceea ce ridică suspiciuni privind desfășurarea unor operațiuni importante în afara circuitului fiscal.

407 echipamente de minare, confiscate de autorități

În timpul controlului, inspectorii au găsit sute de dispozitive specializate pentru minarea criptomonedelor, alături de sisteme de răcire și instalații electrice adaptate unor consumuri ridicate.

„Activitatea identificată era organizată astfel încât să funcţioneze continuu, utilizând echipamente performante de procesare, sisteme de răcire şi instalaţii electrice dimensionate pentru consumuri ridicate, specifice operaţiunilor industriale de minare a criptomonedelor.

În condiţiile în care activităţile economice erau realizate de către persoane care nu erau organizate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, inspectorii ANAF Antifraudă au confiscat întreaga infrastructură utilizată pentru producerea activelor digilale, respectiv 407 echipamente de minare, în valoare estimată de peste 2 milioane de lei”, a transmis ANAF.

Verificările continuă

Autoritățile fiscale continuă investigațiile pentru a stabili valoarea veniturilor nedeclarate și obligațiile fiscale care ar fi fost evitate.

În funcție de concluziile controlului, ANAF poate dispune măsuri suplimentare, inclusiv sesizarea organelor de urmărire penală.

Instituția anunță că va intensifica acțiunile de combatere a evaziunii fiscale în domeniul activelor digitale, pe fondul dezvoltării rapide a acestui sector și al riscurilor asociate ascunderii veniturilor prin structuri economice netransparente.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Ilie Bolojan: PNL își menține propunerea pentru un guvern minoritar bazat pe un pact național

Liderul PNL și premierul interimar, Ilie Bolojan, a anunțat că Partidul Național Liberal își menține propunerea privind învestirea unui guvern minoritar, susținut de un...

Bolojan și Grindeanu, reacții după ce Guvernul Veștea n-a trecut de Parlament. Ce planuri au liderii fostei coaliții de guvernare

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a reacționat după ce Guvernul propus de Adrian Veștea nu a obținut votul de învestitură în Parlament. Liderul liberal a...

Ilie Bolojan: PNL își menține propunerea pentru un guvern minoritar bazat pe un pact național

Liderul PNL și premierul interimar, Ilie Bolojan, a anunțat că Partidul Național Liberal își menține propunerea privind învestirea unui guvern minoritar, susținut de un...
Ultima oră
Pe aceeași temă