Jucătoarea din România i-a transmis un mesaj public de susținere Marketei Vondrousova după sancțiunea de patru ani primită din partea ITIA.
Suspendarea Marketei Vondrousova pentru o perioadă de patru ani continuă să provoace reacții puternice în lumea tenisului. Campioana de la Wimbledon 2023 a primit sancțiunea după ce a refuzat un control antidoping desfășurat la domiciliul său în decembrie 2025.
Decizia a fost anunțată de Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA), iar tribunalul care a analizat cazul a considerat că argumentele prezentate de sportiva din Cehia nu justifică refuzul de a furniza proba solicitată.
În urma verdictului, numeroase jucătoare din circuitul WTA și-au exprimat sprijinul pentru Vondrousova.
Printre acestea s-a numărat și Sorana Cîrstea, care a reacționat imediat după publicarea mesajului transmis de fosta campioană de la Wimbledon.
Jucătoarea din România a comentat la postarea cehoaicei și i-a transmis un mesaj de încurajare.
„Nu pot să cred așa ceva! Suntem alături de tine!”, a scris Sorana Cîrstea.
Ulterior, românca a distribuit mesajul și pe contul său de Instagram, unde a adăugat:
„Suntem alături de tine și credem în tine până la capăt!”
Mesajul Soranei s-a numărat printre cele mai apreciate reacții, adunând peste o mie de aprecieri.
Alături de ea, alte nume importante din tenisul feminin, precum Paula Badosa, Coco Gauff, Ons Jabeur, Maria Sakkari, Karolina Muchova, Sloane Stephens sau Katie Boulter, au transmis mesaje de susținere pentru sportiva din Cehia.
Vondrousova susține că nu s-a dopat niciodată
În prima sa reacție publică după anunțarea suspendării, Marketa Vondrousova a insistat că nu a folosit niciodată substanțe interzise și că toate testele sale antidoping au fost negative.
„Niciodată nu m-am dopat, niciodată nu am avut un test pozitiv. De-a lungul carierei mele, am trecut prin nenumărate controale antidoping și mereu am pășit pe teren cu o conștiință curată. La doar 3 zile după incidentul care mi-a schimbat viața, am fost testată din nou. Rezultatul a fost negativ. La fel ca toate testele de dinainte.”
Sportiva a descris perioada investigației drept cea mai dificilă din viața sa.
„Ultimele 7 luni au fost cele mai dificile din viața mea. 7 luni de așteptare. 7 luni de incertitudine. 7 luni de luptă. 7 luni de speranță în fiecare zi că totul va fi bine la final. În schimb, au devenit luni pline de frică, neajutorare și extenuare […]”
Vondrousova a explicat și impactul emoțional pe care l-a avut întregul proces asupra sa.
„Acest proces m-a schimbat. Nopțile nedormite, anxietatea, zilele când a fost dificil să funcționez normal, momentele în care m-am simțit lipsită de putere.”
„Unul din cele mai grele lucruri pe care a trebuit să le accept e că viitorul carierei pe care am petrecut întreaga viață clădind-o nu mai era în mâinile mele. Toate astea în timp ce speram că adevărul va fi de-ajuns, că totul va fi explicat, că dacă ești sincer, cooperativ și faci tot ce poți, va fi de-ajuns.”
„Dar uneori nu este”, a transmis jucătoarea cehă.
Suspendarea Marketei Vondrousova va expira pe 21 iunie 2030. Până atunci, aceasta nu va putea participa la competiții organizate sau recunoscute de ITF, WTA, ATP, turneele de Grand Slam și federațiile afiliate. Sportiva are dreptul să conteste decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!