24.8 C
București
joi, 6 iunie 2024
AcasăȘtirile zileiPeste 21.000 de angajaţi ai MAI vor patrula pe străzi, de sărbători

Peste 21.000 de angajaţi ai MAI vor patrula pe străzi, de sărbători

“O atenţie deosebită va fi acordată prevenirii accidentelor grave şi fluidizării circulaţiei către cele mai frecventate staţiuni turistice. Pe cele mai circulate artere vor fi prezenţi zilnic până la 1.400 de poliţişti rutieri. În scop preventiv, poliţiştii rutieri vor acţiona cu aproximativ 300 de aparate radar, obiectivul principal fiind protejarea vieţii tuturor participanţilor la trafic: conducători auto, pasageri şi pietoni”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, într-o declaraţie la sediul ministerului.

MAI recomandă conducătorilor auto, pentru reducerea riscului de accident, în special pe drumurile pe care se circulă în condiţii de iarnă, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi de drum şi să ţină cont de faptul că pe un carosabil umed sau alunecos distanţa de frânare creşte.

“În vederea asigurării asistenţei medicale şi a intervenţiei în situaţii de urgenţă, inclusiv cele provocate de vremea severă, vor fi la serviciu în fiecare zi aproximativ 5.300 de pompieri şi paramedici SMURD. Având în vedere că este în vigoare o informare meteorologică care vizează precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, dar şi o atenţionare de cod galben de viscol şi ninsori în zona montană înaltă, recomandăm cetăţenilor să se informeze cu privire la starea drumurilor şi condiţiile meteo înainte de a pleca de acasă şi să se echipeze corespunzător mai ales dacă se deplasează în zona de munte”, a spus Dajbog.

Pentru gestionarea situaţiilor din planul ordinii publice, vor fi pregătiţi să intervină şi 9.600 de poliţişti şi jandarmi, numărul patrulelor fiind suplimentat mai ales în zonele aglomerate, precum târguri şi centre comerciale, sau unde au loc manifestări publice de amploare.

Potrivit estimărilor, în următoarele zile, peste 220.000 de persoane urmează să participe la aproximativ 200 de evenimente religioase, cultural-artistice şi sportive.

Monica Dajbog a arătat că poliţiştii vor lua măsuri pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a comerţului cu produse contrafăcute care pot pune în pericol consumatorii, precum şi a vânzării şi cumpărării, în condiţii ilegale, de brazi şi materiale pirotehnice.

Pentru a preveni creşterea timpului de aşteptare la graniţă din cauza suprasolicitărilor doar a unora dintre punctele de trecere a frontierei, MAI recomandă consultarea aplicaţiei de pe site-ul Poliţiei de Frontieră în vederea optării pentru un punct de trecere mai puţin aglomerat.

“În sprijinul românilor care se întorc acasă de sărbători, conducerea MAI a dispus ca la nivelul structurilor care eliberează documente precum paşapoarte, permise de conducere sau caziere să fie asigurat program cu publicul şi în timpul minivacanţelor de Crăciun şi Anul Nou. În vederea popularizării programului au fost realizate 500.000 de pliante care sunt oferite cetăţenilor care intră în ţară de către lucrători ai Poliţiei de Frontieră”, a mai spus Dajbog.

Cele mai citite

Putin: Rusia pierde 1 soldat la fiecare 5 soldați pierduți de ucraineni

Președintele Rusiei a vorbit în premieră într-un interviu acordat agenţiilor de presă străine despre pierderile din războiul din Ucraina. Vladimir Putin susține că raportul...

Cine câștigă și cine pierde din alegerile de duminică?

PNL-ul este cel mai evident câștigător. Prin comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare și depunerea de liste comune PNL-PSD, în mod clar, principalul beneficiar...

Liderii din SUA, Germania, Marea Britanie și România îndeamnă Israelul și Hamas să accepte armistițiul din Fâșia Gaza

Casa Albă a emis o declarație în numele unui număr de națiuni care solicită Hamas să accepte un acord cu încetarea focului și eliberarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă