26.2 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăInternaționalNoapte de violențe intense în Fâșia Gaza, în ciuda cerinței lui Trump...

Noapte de violențe intense în Fâșia Gaza, în ciuda cerinței lui Trump de încetare „imediată” a atacurilor

Apărarea civilă locală a anunțat sâmbătă că orașul Gaza a fost lovit de zeci de atacuri aeriene și tiruri de artilerie israeliene, în ciuda apelului lansat de președintele american Donald Trump către Israel de a opri „imediat” bombardamentele.

„Noaptea a fost foarte violentă, armata israeliană efectuând zeci de atacuri aeriene şi tiruri de artilerie asupra oraşului Gaza şi a altor zone din Fâşia Gaza, în ciuda apelului preşedintelui Trump de a înceta bombardamentele”, a declarat pentru AFP Mahmoud Bassal, purtătorul de cuvânt al Apărării civile.

Potrivit lui Bassal, 20 de case au fost distruse în timpul atacurilor nocturne.

Apărarea civilă, structură aflată sub autoritatea mișcării Hamas, a intervenit pentru a gestiona consecințele bombardamentelor.

Reacția Hamas la planul lui Trump

Între timp, Hamas a anunțat că a acceptat să elibereze toți ostaticii israelieni, vii sau morți, conform propunerii de încetare a ostilităților avansată de Donald Trump.

Într-un mesaj pe rețelele sociale, liderul de la Casa Albă a cerut Israelului să înceteze bombardamentele pentru a permite scoaterea ostaticilor, subliniind că „Hamas este dispus să facă pace”.

Negocieri și condiții

Potrivit Reuters, Hamas a transmis un răspuns de 20 de puncte la planul președintelui american, arătând disponibilitate pentru eliberarea ostaticilor și predarea administrației enclavei, dar a precizat că multe dintre condițiile impuse necesită noi negocieri.

Gruparea nu a clarificat însă poziția față de cerința dezarmării, respinsă anterior.

„Apreciem eforturile arabe, islamice şi internaţionale, precum şi eforturile preşedintelui american Donald Trump, care solicită încetarea războiului din Fâşia Gaza, schimbul de prizonieri (şi) intrarea imediată a ajutoarelor”, se arată în declarația oficială a organizației palestiniene.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Cele mai renumite jocuri de casino și istoria lor

Cazinourile sunt asociate în mintea majorității oamenilor cu câteva jocuri emblematice, apărute constant în filme, cărți și seriale de televiziune. Fiecare dintre acestea are...

Spania, din nou în alertă din cauza incendiilor de vegetație, după ce un incendiu a mistuit 4.500 de hectare

Autoritățile spaniole au anunțat joi că un incendiu de vegetație de proporții din nord-estul țării va necesita mai multe zile pentru a fi adus...

Șantierul Naval Mangalia rămâne fără investitor, deși este legat de un contract militar de 920 de milioane de euro

La prima licitație pentru vânzarea activelor nu s-a înscris niciun investitor, inclusiv grupul german Rheinmetall, indicat anterior drept viitor administrator al șantieruluiPlanul prin care...
Ultima oră
Pe aceeași temă