17.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaDacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul "fostei Ucraine", ar însemna că...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul “fostei Ucraine” ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai președintelui Vladimir Putin.

Medvedev a fost prim-ministru al Rusiei și deține acum funcția de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei. Medvedev a postat un mesaj pe rețeaua Telegram în care a amenințat statele occidentale că “trimiterea trupelor lor pe teritoriul fostei Ucraine va însemna implicarea lor directă în război. Va trebui să răspundem la asta. Și, din păcate, nu pe teritoriul fostei Ucraine”.

Dacă Rusia va riposta, șefii țărilor occidentale „nu se vor putea ascunde pe colina Capitoliului, sau în Palatul Elysee, sau în Downing Street 10”, a amenințat Medvedev, făcând aluzie la SUA, Franța și Marea Britanie. „Va urma o catastrofă globală”, a susținut Medvedev.

Cu privire la ideea avansată de președintele Franței, Emmanuel Macron, ca unele țări să trimită trupe în Ucraina, Medvedev susține că a fost doar o tentativă a lui Macron de a obține capital politic.

Postarea lui Medvedev de pe internet a fost retransmisă, la data de 6 mai 2024, de agenția de presă oficială a Rusiei, TASS. Nu este clar ce-a vrut să spună Medvedev prin expresia “former Ukraine” (“fosta Ucraină”). Ar putea fi o referire la acele teritorii ale Ucrainei pe care Rusia le-a ocupat ilegal și despre care a susținut ulterior că s-au “unit” cu Rusia.

Declarațiile războinice ale lui Medvedev vin imediat după ce serviciile de informații occidentale au avertizat că Rusia ar pregăti acte de sabotaj pe teritoriul unor țări din Europa.

Citește și:

Biden vrea să trimită arme Kievului

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lotul lui Iordănescu pentru ultimele partide înainte de EURO

Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat un lot de 28 de jucători pentru meciurile amicale cu Bulgaria şi Liechtenstein, ultimele teste înaintea EURO 2024.Noutăţile lui...

Stefano Pioli, OUT de la AC Milan! Cine e favorit să îi ia locul

Clubul italian de fotbal AC Milan a confirmat vineri despărţirea oficială de antrenorul Stefano Pioli, cu care a triumfat în Serie A în sezonul...

Cătălin Predoiu a participat la o masă rotundă împreună cu  șefi de misiuni ai Uniunii Europene la București

La invitația E.S. Jean Cornet d’Elzius, ambasadorul Regatului Belgiei la București, Marian Cătălin Predoiu, viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, a participat pe 24...
Ultima oră
Pe aceeași temă