12.8 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAmenzi de peste 1,5 milioane de lei aplicate în weekend de jandarmi

Amenzi de peste 1,5 milioane de lei aplicate în weekend de jandarmi

Amenzi de peste 1.550.000 de lei au fost aplicate de jandarmi, în weekend, pentru consum de băuturi alcoolice, adresarea de injurii, tulburarea ordinii şi liniştii publice, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, colonelul Sorin Despina.

“Sfârşitul de săptămână a fost unul fără incidente majore în întreaga ţară. Zilnic, peste 5000 de jandarmi au fost alături de oameni, oferind siguranţă celor aproape 5 milioane de români care au participat la slujbele religioase prilejuite de sărbătoarea Rusaliilor. De asemenea, jandarmii s-au asigurat că cele peste 250 de manifestări cultural artistice, la care estimăm că au participat peste 2 milioane de cetăţeni, s-au desfăşurat fără incidente şi în siguranţă”, a precizat Despina, potrivit Agerpres.ro.

El a spus că au fost constatate şi abateri de la normele legale, dar acestea au fost minore, fiind aplicate 435 de sancţiuni contravenţionale cu avertisment sau amendă. Valoarea totală amenzilor a fost de 1.550.000 lei, cele mai multe pentru consum de băuturi alcoolice în spaţii publice, adresarea de injurii, tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Potrivit Jandarmeriei, cele 63 de manifestări sportive, de protest sau comemorative din weekend, de la Iaşi, Cluj şi Bucureşti, s-au desfăşurat în deplină siguranţă.

Despina a menţionat că o atenţie deosebită a fost acordată staţiunilor turistice de pe litoral, în special în Vama Veche, Mamaia şi Costineşti, unde au participat numeroşi turişti.

“900 de jandarmi au fost prezenţi la toate manifestările cultural-artistice, dar şi în zonele aglomerate de pe litoral pentru siguranţa tuturor participanţilor. Jandarmii au fost prezenţi şi în zona montană, unde mulţi turişti au ales să îşi petreacă sărbătoarea Rusaliilor. Peste 300 de jandarmi montani s-au aflat permanent în zona staţiunilor şi pe traseele montane, pentru a avea grijă de siguranţa turiştilor. Jandarmii au transmis frecvent recomandări legate de măsurile pe care orice persoană trebuie să le respecte atunci când pleacă pe un traseu montan, pentru a nu risca accidentarea”, a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Incendiul izbucnit la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare din București a fost lichidat

Incendiul izbucnit luni seară la o clădire dezafectată de pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală a fost stins de pompierii sosiţi la faţa...

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...

Erdogan a decretat doliu național după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează...
Ultima oră
Pe aceeași temă