În contextul în care toți sunt analiști pe problemele Ucrainei, iar pe rețelele sociale, imbecilii lui Umberto Eco își fac numărul, “România liberă” a întrebat un cunoscător al spațiului ex-sovietic despre originile conflictului ruso-ucrainean. Ura dintre cazaci și ruși e de peste o sută de ani, ne-a răspuns dintr-o răsuflare.
Profesorul Alexandru Popovici a ajuns la venerabila vârstă de 83 de ani. Senator liberal, în două mandate, a prins revenirea la o economie de piață. În calitate de cercetător al Academiei de Științe din Ucraina explică relațiile ruso-ucrainene, din punct de vedere istoric. Dar și psihologic.
Alexandru Popovici a supraviețuit bombardamentelor din București din 1944. A prins venirea sovieticilor la Hațeg. În calitate de fiu, a asistat la distrugerea Curții de Conturi, unde tatăl său era angajat prin Decret Regal.
Exmatriculat pentru că n-avea origini sănătoase
Instaurarea comunismului a fost un dezastru pentru familia sa. Deși era premiant, profesorii activiști l-au exmatriculat de două ori din rațiuni politice. Odată din liceu, în 1954 și a doua oară, în 1958, de la Institutul Politehnic București. Mama sa, Laura, a apelat la Ministrul Învățământului de atunci, academicianul Ilie G. Murgulescu.
S-a bucurat și de destinderea din anii ’68, când a putut face pași în carieră.
Ajuns membru al comisiei de Bacalaureat la un liceu din Ploiești. Acolo, l-a cunoscut pe profesorul Segal, cel care i-a mediat o întâlnire cu protectorul său din tinerețe, Murgulescu. Își amintește, de parcă ar fi vorbit ieri, că principalul regret al lui Gheorghe Gheorghiu Dej, exprimat în timpul unei confesiuni, era că a exmatriculat mii de studenți. Pentru a a-și repara greșelile, i-a cerut ministrului „să dreagă busuiocul.”
Membru al Academiei de Științe din Ucraina: Ura dintre cazaci și ruși e de peste o sută de ani
Pentru susținerea tezei de doctorat, n-a primit avizul de la partid. Au existat și oameni de bine. Stelian Dumitrescu, rectorul Institutului de Mine și de Gaz din Ploiești, și secretarul de partid al facultății s-au dus și i-au obținut aprobarea.
Profesorul Alexandru Popovici, deși are lucrări științifice în domeniul său de expertiză, nu este membru al Academiei Române, ci doar al Academiei de Științe din Ucraina. Nu dă vina pe nimeni pentru neajuns. Era o vreme când vicepreședintele Academiei Române, Aureliu Emil Săndulescu, îl presa să depună dosarul, dar era prea ocupat cu activitatea politică post-decembristă. Era vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Mării Negre cu sediul la Istanbul. Pleca foarte des din țară. Totuși, primește azi o indemnizație de merit din partea Academiei Române, ca recunoaștere a performanțelor sale din învățământ.
După ce nu a mai avut activitate politică, a fost admis în Academia de Științe din Ucraina.
“Dedic acest interviu tatălui meu, Ioan Popovici, fost deținut politic în perioada Gheorghe Gheorghiu Dej și bunicului meu Alexandru Popovici, decedat ca deținut politic, în Închisoarea de la Dej. El a fost decorat de Regele Ferdinand cu Ordinul “Bărbăție și credință.” Post mortem i s-a acordat diploma de luptător în rezistența anticomunistă,” a ținut profesorul să-ne precizeze.
Istoria scandalului dintre frați întru-credință
În calitate de cercetător al Academiei de Științe din Ucraina rememorează relațiile ruso-ucrainene. În 3 martie 1918, s-a semnat Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk din Republica de azi Belarus dintre Rusia și Puterile Centrale, care a pecetluit ieșirea Austriei din Primul Război Mondial. Atunci, prin acest document diplomatic, Rusia a recunoscut independența Ucrainei, Georgiei și Finlandei. A cedat Polonia și statele baltice Lituania, Letonia și Estonia Germaniei și Austro-Ungariei. A renunțat la Kars, Ardahan și Batum, regiune încorporată Turciei.
La acea vreme, tatăl său era în refugiul din Moldova. Avea 14 ani. A povestit mai târziu cum a auzit soldații ruși umilindu-și superiorii. “Armata rusă era în descompunere.” Le rupeau ofițerilor epoleții. Spre deosebire de aceștia, cazacii erau mult mai bravi. Ulterior, cei din urmă au luptat în Războiul Civil din Rusia cu trupele roșii. Erau numiți “albii.” Din păcate, au fost învinși, ne explică profesorul Popovici.
La Kiev și la Uzina de diamante
În calitate de profesor, a fost conducătorul unei grupe de studenți care au vizitat Kiev-ul în perioada URSS. Au fost instruiți în prelucrarea diamantelor artificiale, folosite la capetele de foraj.
Își amintește că în centrul orașului domnea statuia impozantă a generalului Vatutin, la poalele căreia ardea focul “slavei veșnice.” Trupele lui Bandera l-au ucis în timpul celui de-al doilea război mondial. Vatutin era apropiat lui Stalin.
Rezistența patrioților ucraineni a fost înfrântă de Armata Roșie. De atunci, mai explică profesorul Popovici, există ura de moarte între ucraineni și ruși. Cumplita foamete din anii ’30 a lăsat falii adânci între cei pe care presa occidentală, neinstruită, îi consideră “frați.”
Cariera politică în cercul dreptei, care s-a dovedit o dreaptă colaboraționistă
Profesorul Alexandru Popescu s-a implicat activ în lupta anticomunistă după Revoluția din 1989. A fost vicepreședintele Partidului Alianței Civice. De două ori senator, a promovat șapte proiecte de legi. A condus Grupul de Prietenie cu Republica Kazahstan. După unificarea facțiunilor liberale din 1997, a rămas membru la PNL sector 1. Cunoscând partidul din interior, ne-a precizat recent, printr-un mesaj trimis pe adresa redacției, că nu mai identifică niciun brătienist printre liderii actuali, prezentând o listă de argumente în favoarea tezei că doar Tătăreștii colaboraționiști mai există în funcții.
În urma mascaradei cu “echipa câștigătoare,” a decis că nu mai are loc printre învingători. După ”Congresul maimuțelor,” definit astfel de Cristian Tudor Popescu, a demisionat. El crede acum în “Forța Dreptei.” “Ludovic Orban rămâne singurul liberal autentic,” conchide profesorul Popovici.
