20 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânia, locul patru în UE la creşterea lucrărilor de construcţii în septembrie

România, locul patru în UE la creşterea lucrărilor de construcţii în septembrie

România se situează pe locul patru în UE la creşterea lucrărilor de construcţii în luna septembrie 2011 comparativ cu luna august 2011, cu o creştere de 1,3%, în condiţiile în care în Uniunea Europeană lucrările de construcţii au înregistrat o scădere de 1,0% iar în zona euro s-a înregistrat o scădere de 1,3%, arată datele prezentate joi de Oficiul european de Statistică (Eurostat), relatează Agerpres.

Creşteri mai mari decât în România au fost înregistrate doar în Slovenia (7,8%), Polonia (4,1%) şi Slovacia (3,9). Potrivit datelor disponibile în prezent, doar şapte state membre au înregistrat o creştere a lucrărilor de construcţii în luna septembrie comparativ cu luna precedentă, în timp ce în cinci state membre lucrările de construcţii au scăzut de la o lună la alta.

În ritm anual, în luna septembrie 2011 comparativ cu luna septembrie 2010, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 0,4% în zona euro şi cu 0,6% în Uniunea Europeană. Potrivit datelor disponibile, volumul lucrărilor de construcţii a crescut în şapte state membre (inclusiv în România) şi a scăzut în şase state membre. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în Polonia (17,1%), Suedia (6,3%), Olanda (5,2%), Spania (5,1%), Germania (4,0%) şi România (2,8%).

Potrivit datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, volumul lucrărilor de construcţii a a crescut, în luna septembrie 2011, faţă de luna august, ca serie brută cu 17,1%, iar în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,3%. Faţă de luna corespunzătoare a anului 2010, ca serie brută, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 2,7%, iar în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 2,2%.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă