21.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPresa rusă despre costurile trecerii South Stream pe teritoriul României

Presa rusă despre costurile trecerii South Stream pe teritoriul României

Compania rusă Gazprom şi cea română Transgaz au semnat miercuri, 13 octombrie, un memorandum privind evaluarea costurilor pe care le-ar presupune trecerea gazoductului South Stream pe teritoriul României. În acest scop, cele două părţi vor înfiinţa un grup special de experţi. Dacă rezultatele evaluării vor fi unele satisfăcătoare, Federaţia Rusă şi România vor putea semna, la începutul lui 2011, un acord interguvernamental de cooperare pe marginea acestui proiect, notează joi presa rusă, monitorizată de Agerpres.

Acordul interguvernamental va deveni o fundamentare politică şi juridică pentru trasarea South Stream prin România. Reprezentanţii Gazprom au precizat că semnarea acordului va avea lor doar dacă rezultatele evaluării tehnico-economice vor fi unele pozitive. În acest caz, Gazprom şi Transgaz vor încheia extrem de repede acorduri corporative corespunzătoare, notează cotidianul Kommersant.

Înainte Gazprom plănuia să atragă în proiect Bulgaria, urmând ca spre România să fie construită doar o ramificaţie. Astăzi, nu este foarte clar dacă în proiect, în locul Bulgariei, va fi inclusă România, subliniază Kommersant.

În iunie, premierul bulgar Boiko Borisov declara că este posibil ca ţara sa să renunţe la marile proiecte energetice cu Rusia, aminteşte Kommersant. În mod oficial o decizie în acest sens nu a fost luată, însă Sofia refuză să finanţeze aceste proiecte încă din 2009. Oficiali bulgari declarau că South Stream ”suscită numeroase întrebări” şi că proiectul concurent Nabucco este mai important pentru ţară. Mai târziu, Gazprom a demarat demonstrativ negocieri pe marginea posibilei trasări a gazoductului pe teritoriul României, ceea ce a dus la schimbarea radicală a poziţiei Bulgariei pe marginea proiectului. Astăzi, Sofia pare decisă să nu cedeze proiectul concurentului, ghidându-se după logica ţărilor de tranzit: mai multe conducte, mai avantajos.

Într-un scurt comentariu plasat pe site-ul cotidianului economic Vedomosti, analistul rus Mihail Korcemkin afirmă că, dacă va dori ca South Stream să ocolească Bulgaria şi să treacă prin România, Gazprom va fi nevoit să se ploconească din nou în faţa Ucrainei. ”Problema este că zonele economice exclusive ale României şi Turciei nu au o graniţă comună. Prin urmare, soarta South Stream a ajuns să depindă din nou de Ucraina”, scrie Korcemkin.

Rusia livrează gaz în România din 1979. În 2009, Gazprom a livrat României 2,5 miliarde de metri cubi de gaz. Exportul de gaz rusesc în România se realizează pe baza a două contracte pe termen lung, valabile până în 2030. Pe teritoriul României se desfăşoară transportul de gaz natural spre Bulgaria, Macedonia, Turcia şi Grecia. În 2009, volumul de tranzit spre ţările menţionate a fost de 12,5 miliarde de metri cubi, precizează publicaţia rusă Bigness.ru.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă