29.1 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMic.ro s-a comprimat şi are nevoie de finanţare

Mic.ro s-a comprimat şi are nevoie de finanţare

„Închis din cauza unor probleme tehnice” sau „spaţiu de închiriat” scrie, de aproape o săptămână, la intrarea mai multor magazine din reţeau Mic.ro. Magazinele Mic.ro au fost închise fie ca sunt situate în zone centrale sau mărginaşe ale Capitalei, dar şi în alte oraşe din ţară. Cele care încă mai funcţionează au la vânzare doar câteva sortimente de produse, peste vitrinele de prezentare goale fiind trase prelate. Dacă-i întrebi, vânzătorii îţi răspund că nu ştiu ce se întâmplă, iar „situaţia cu aprovizionarea ar urma să se rezolve în următoarea perioadă”.

Furnizorii nu mai livrează marfă

De asemenea, nici celebrele magazine mobile nu au fost ocolite de probleme. Din peste 100 de magazine mobile, cele mai multe au fost retrase în ultima perioadă de pe străzi.

Mai mulţi furnizori importanţi ai reţelei deţinută de Dinu Patriciu susţin că nu mai livrează marfă către lanţul de băcănii de săptămâni întregi deoarece marfa nu a mai fost plătită. Mai mult, unii furnizori au început să se organizeze în asociaţii, pentru a avea mai multe şanse să recupereze banii. Situaţiile de neplată a chiriilor magazinelor şi problemele cu furnizorii au început să apară în luna septembrie a anului trecut.

Potrivit unor surse din piaţa de retail, citate de Mediafax, omul de afaceri Dinu Patriciu, proprietarul Mic.ro, presat de datoriile către furnizorii care cer insolvenţa lanţului de magazine, de credite bancare şi de chirii neplătite de mai multe luni, negociază vânzarea sau asocierea firmei cu grupul internaţional „7 Eleven”.

„Refinanţare” în zilele următoare

În urma zvonurilor apărute privind vânzarea lanţului Mic.ro, Dinu Patriciu a reacţionat spunând câ este în curs un plan de refinanţare care va fi gata în câteva zile, iar reţeaua nu se va închide.

Reprezentanţii grupului Mercadia care deţine Mic.ro nu au răspuns, până la ora închiderii ediţiei, la solicitările noastre privind lămurirea zvonurilor legate de vânzarea sau asocierea în cazul reţelei de magazine. Nici în legătură cu numărul magazinelor închise până în prezent nu am primit nicio lămurire.

La sfârşitul anului trecut, după închiderea a opt magazine Mic.ro la Oradea şi concedierea angajaţilor, reprezentanţii reţelei au susţinut că este vorba de „un proces de consolidare”. Dinu Patriciu susţinea la acel moment că reţeaua de magazine „nu este aproape nici de închidere, nici de insolvenţă” şi a evitat să facă publică valoarea datoriilor lanţului de magazine. Patriciu a mai afirmat însă că cererile de insolvenţă ale Mic.ro din partea câtorva creditori sunt rezolvabile.

Cele mai citite

George Tuță își anunță prioritățile ca primar în Sectorul 1: transporturi și parcuri

George Cristian Țuță, candidatul care a câștigat alegerile în Sectorul 1, își anunță deja prioritățile ca primar. "L-am vizitat pe directorul STB pentru lista de...

Huzurul din bani publici pentru pseudo vătaful masonilor, plagiatorul Radu Bălănescu

Plagiatorul Radu Ninel Bălănescu a rămas în continuare vătaful masonilor din România, chiar dacă scriptic nu este la butoane și continuă să fie...

Un autocar și un autocamion din Ucraina s-au ciocnit în județul Constanța. Autocarul transporta copii ucraineni în Bulgaria

Un autocar și un autocamion, ambele din Ucraina, s-au ciocnit în județul Constanța, în noaptea de duminică spre luni, 16 spre 17 iunie 2024. Accidentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă