21.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăInspectorii UE/FMI şi-au amânat vizita la Atena, iar premierul elen a renunţat...

Inspectorii UE/FMI şi-au amânat vizita la Atena, iar premierul elen a renunţat să meargă în SUA

Inspectorii troicii formate din Comisia Europeană (CE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au amânat o vizită crucială la Atena, care ar trebuit să înceapă luni, iar premierul elen George Papandreou a renunţat la o vizită în SUA, la Naţiunile Unite şi FMI.

Oficialii troicii vor participa în schimb la o teleconferinţă cu ministrul elen de Finanţe Evangelos Venizelos, relatează Reuters, citat de Mediafax.

Papandreou şi-a anulat sâmbătă vizita în Statele Unite din cauza agravării crizei datoriilor, cu câteva zile înainte ca inspectorii creditorilor internaţionali să decidă dacă finanţează în continuare Grecia.

Venizelos s-a grăbit să respingă temerile că anularea vizitei premierului indică iminenţa unui default, afirmând că aceste discuţii sunt “ridicole”, dar opoziţia conservatoare a profitat de situaţie pentru a cere alegeri anticipate, alimentând temerile că Grecia duce lipsă de voinţă politică pentru aplicarea măsurilor dure de austeritate.

“Comentariile şi analizele despre iminenţa unui default sau faliment nu sunt doar iresponsabile ci şi ridicole”, a afirmat Venizelos într-un comunicat.

Papandreou s-a aflat la Londra, în drum spre Statele Unite, unde trebuia să participe la reuniuni ale Naţiunilor Unite şi FMI, dar a decis să se întoarcă în ţară după ce a discutat despre ultimele evoluţii cu Venizelos, au spus oficiali guvernamentali de la Atena.

“Premierul a considerat că nu trebuie să fie plecat. Vrea să se asigure că angajamentele Greciei faţă de partenerii din UE sunt respectate”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului, Ilias Mossialos.

O sursă guvernamentală a arătat că partenerii din zona euro exercită presiuni mari asupra Greciei pentru a lua măsuri suplimentare, astfel încât să merite continuarea finanţării din programul de 100 miliarde de euro convenit în mai 2010, pentru a evita falimentul.

Grecia mai dispune de lichidităţi până la începutul lunii octombrie.

În iulie a fost convenit de liderii din zona euro un al doilea program de ajutor, de 109 miliarde de euro, după ce a devenit clar că Grecia nu va putea reveni pe pieţele financiare.

Partenerii din zona euro cer garanţii pentru noul împrumut, iar înscrierea băncilor la programul de schimb de obligaţiuni este lentă.

Papandreou urma să se întâlnească duminică, la New York, cu secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, iar marţi cu directorul general al FMI, Christine Lagarde.

Venizelos va participa totuşi la reuniunea FMI care va avea loc la Washington la sfârşitul săptămânii viitoare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă