29.5 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFiscul pune tunurile pe comercianții online. Preşedintele ANAF: „Nu ne mai putem...

Fiscul pune tunurile pe comercianții online. Preşedintele ANAF: „Nu ne mai putem preface că nu știm ce se întâmplă”

Evaziunea şi frauda fiscală în domeniul comerţului online au ajuns la un nivel alarmant, astfel încât inspectorii Fiscului se vor concentra pe controale în acest sector, a declarat președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Stan.

Campania face parte dintr-un plan mai amplu de 14 măsuri pentru creșterea colectării veniturilor la buget. „Avem în vedere câteva măsuri urgente pentru creşterea gradului de colectare şi îmbunătăţirea relaţiei dintre administraţie şi contribuabil, fie că vorbim despre persoane fizice sau juridice. Aşa cum bine ştiţi, l-am informat şi pe prim-ministrul Sorin Grindeanu, că până pe 15 aprilie 2017, trebuie să ne concentrăm asupra acţiunilor de control în domeniul comerţului online, un domeniu sensibil în care evaziunea a ajuns la un nivel îngrijorător”, a declarant președintele ANAF, Bogdan Stan, într-un interviu acordat agenției Mediafax.

Potrivit acestuia, „nu ne mai putem preface că nu înţelegem ceea ce se întâmplă. Evaziunea şi frauda fiscală în domeniul comerţului online au ajuns la un nivel alarmant”. Astfel, în baza unui protocol cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, Fiscul vrea să acceseze datele de identificare ale deţinătorilor domeniilor de internet cu extensia „.ro”. „Desigur, este obligatoriu să se respecte datele cu caracter personal şi prevederile legale.  Vor fi interogate doar datele cu caracter personal pentru care există suspiciuni serioase. Vorbim despre neînregistrare, nedeclarare sau neplata obligaţiilor fiscale. Va asigur că întotdeauna aceste interogări vor fi fundamentate de analize de risc temeinice. Valorificarea datelor obţinute în urma acestui protocol se va face exclusiv în cadrul activităţilor de control fiscal sau a inspecţiilor fiscal”, a completat șeful Fiscului.

Cumpărăturile prin Internet cresc exploziv

Potrivit unui studiu publicat la începutul acestui an, valoarea cumpărăturilor online a depăşit pragul de 1,8 miliarde de euro în 2016, cu aproape 30% mai mult decât în 2015, ceea ce înseamnă că românii cheltuiesc circa 5 milioane de euro în fiecare zi pentru cumpărături prin Internet. Valoarea de 1,8 miliarde de euro face referire doar la produsele fizice (tangibile) comercializate online şi nu la servicii, plăţi de facturi la utilităţi, bilete de avion, bilete la spectacole sau diferite evenimente, rezervări hoteliere, vacanţe şi călătorii etc. Dacă ar fi adăugate şi acestea, valoarea totală a achiziţiilor online ar creşte considerabil.

Totodată, inspectorii Fiscului au termen până pe 15 aprilie să identifice contribuabilii care înregistrează în evidenţele contabile facturi aferente unor operaţiuni fictive şi să intensifice controalele în acele zone şi în domeniile de activitate care prezintă risc fiscal. În plus, trebuie urgentată implementarea Serviciului Spațiul Privat Virtual și pentru persoanele juridice.

BNR: Veniturile fiscale sunt insuficiente

În ciuda creșterii economice, statul nu a reușit în ultimii ani să crească exponențial încasările la buget. Astfel, veniturile fiscale (din taxe și impozite, colectate de ANAF – n.red.) au fost de circa 26% din PIB, cel mai scăzut nivel în ultimele decenii și cel mai mic între statele UE, a atras atenția Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Supraveghere al Băncii Naționale a României (BNR), într-o postare pe blogul instituției.

„Acest nivel este foarte departe de ceea ce reclamă asigurarea de bunuri publice esențiale pentru societate. În majoritatea economiilor emergente din UE, veniturile fiscale trec de 32-33% din PIB, în timp ce în state avansate trec de 40%. Educația, sănătatea, cercetarea, infrastructura, apărarea națională, protecția cetățenilor etc. sunt bunuri publice subfinanțate în România. Această subfinanțare nu favorizează însăși economia privată”, a spus Dăianu, potrivit Agerpres.În luna ianuarie 2017, veniturile fiscale au fost cu peste 10% mai mici decât în perioada similară a anului trecut. 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 830. Rusia atacă folosind armament produs în Iran, Coreea de Nord și China

În condițiile în care regimul Putin acuză Occidentul că oferă sprijin militar Ucrainei, Rusia atacă Ucraina folosind armament produs în Iran sau în Coreea...

Israelienii îi cer lui Netanyahu să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă la Tel Aviv pentru a cere guvernului condus de Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord privind eliberarea...

VIDEO. Valeriu Iftime i-a decis soarta lui Bogdan Andone. Anunțul patronului de la FC Botoșani

Bogdan Andone, antrenorul care a reușit să o salveze in extremis de la retrogradare pe FC Botoșani, și-a prelungit contractul cu formația moldoveană pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă