5.2 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFinlanda şi Olanda avertizează că vor bloca achiziţiile de obligaţiuni de către...

Finlanda şi Olanda avertizează că vor bloca achiziţiile de obligaţiuni de către fondul de urgenţă

Finlanda şi Olanda vor bloca achiziţia de obligaţiuni guvernamentale ale statelor europene pe piaţa secundară de către fondul de urgenţă al zonei euro (European Stability Mechanism – ESM), a avertizat, luni, guvernul finlandez, potrivit cotidianului The Guardian, citat de Mediafax.

Nu este, însă, clar dacă cele două state vor putea bloca eventuale achiziţii de obligaţiuni ale statelor cu probleme, notează publicaţia britanică. Cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale ale ţărilor aflate sub presiune pe pieţele financiare ar conduce la scăderea costurilor de împrumut ale acestora.

Cancelarul german, Angela Merkel, a indicat vineri, la sumit-ul UE, că liderii europeni au convnit „condiţii precise” pentru achiziţia de obligaţiuni. Decizia a fost prezentată ca una din cele mai importante reuşite ale reuniunii şi o victorie pentru membrii mai slabi ai uniunii monetare, precum Spania şi Italia, în faţa ţărilor mai bogate, cum ar fi Germania, Olanda şi statele nordice.

Anunţul Finlandei nu deraiază obligatoriu planul liderilor europeni, scrie The Guardian.

Orice decizie pentru achiziţia de obligaţiuni trebuie luată de membrii ESM în unanimitate, dar, în „situaţie de urgenţă”, ar putea fi convenită cu un suport de numai 85% în rândul acţionarilor (participaţia fiind stabilită în funcţie de contribuţia fiecărei ţări).

Finalnda şi Olanda nu au, împreună, o participaţie suficientă pentru a bloca achiziţia de obligaţiuni în „situaţie de urgenţă”. Împreună, cele două ţări deţin o participaţie mai mică de 8% la ESM.

Liderii europeni au decis vineri ca fondurile de salvare EFSF şi ESM să poate cumpăra direct obligaţiuni suverane ale ţărilor cu probleme financiare.

Capacitatea de intervenţie a acestor fonduri nu va putea depăşi 700 de miliarde de euro, din care 200 de miliarde de euro sunt deja angajate pentru susţinerea Greciei, Irlandei şi Portugaliei.

Cele mai citite

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a renunțat la legea marțială decretată cu puțin timp înainte

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a declarat marţi că legea marţială decretată cu câteva ore înainte va fi ridicată şi trupele desfăşurate la Seul...

Elisabeta Lipă, după moartea lui Helmut Duckadam: „Va juca fotbal de acum înainte lângă Dumnezeu”

Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport, a adus un emoționant omagiu marți, la Arena Națională, în memoria legendarului portar Helmut Duckadam. Vizibil afectată,...
Ultima oră
Pe aceeași temă