12.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăFabrica de avioane de la Craiova ar putea deveni parc industrial

Fabrica de avioane de la Craiova ar putea deveni parc industrial

» Pentru a i se stinge datoriile acumulate la stat, fabrica de avioane din Craiova si-ar putea ceda terenul de zece hectare catre Parcul Industrial Craiova, unde ar deveni astfel chiriasa, iar daca statul nu gaseste o solutie de redresare, societatea ar putea fi lichidata.

In prezent, Avioane Craiova se afla la limita insolventei, cu toate ca aceasta nu a fost ceruta formal de creditori, care fac tot mai multe presiuni asupra societatii. Statul roman detine in continuare pachetul majoritar al Avioane Craiova (80,9% din actiuni), prin intermediul Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), dupa ce a esuat in privatizarea societatii atat cu cehii de la Aero Vodochody, cat si cu italienii de la Alenia Aeronautica. Petitorii au reclamat atat organigrama incarcata a societatii (peste 600 de persoane), cat si datoriile acesteia catre stat (8-9 milioane euro), care nu puteau fi sterse in conditiile legislatiei UE privind ajutoarele de stat. In aceasta toamna, ca masura de eficientizare, statul a disponibilizat circa 300 de salariati. A ramas insa problema datoriilor. Cum ministrul Economiei, Adriean Videanu, are la ora actuala un statut incert (interimar/suspendat), institutiile din subordinea ministerului, printre care si OPSPI, par a nu-si asuma decizii imediate in probleme delicate.

Solutia pentru plata datoriilor este data de Marin Nicoli, fost sef al Autoritatii pentru Privatizare si Administrare a Participatiilor Statului (APAPS) pentru regiunea Oltenia si actualul administrator al Parcului Industrial Craiova. Nicoli propune ca terenul pe care este situata fabrica (circa 10 hectare) sa fie inclus in Parcul Industrial Craiova, iar astfel societatii sa-i fie sterse datoriile catre stat acumulate din 2006 incoace. Actualul parc industrial a fost creat in 2006 chiar in urma unei masuri similare, adica prin cedarea de catre Avioane Craiova a unui teren de 8 hectare catre Consiliul Judetean Dolj, in schimbul stergerii datoriilor de la acea vreme.
Nicoli spune ca in acest fel societatea ar deveni foarte atractiva pentru investitori: "Noul investitor care ar veni ar avea posibilitatea sa preia societatea fara datorii. Avioane SA ramane proprietara activelor productive, dar i se sterg datoriile ca urmare a transferului terenului. Din acest punct de vedere, societatea are sansa sa fie foarte atractiva la privatizare, pentru ca investitorii isi doresc capacitatile de productie".

Ideea lui Marin Nicoli ar urma sa fie preluata si insusita de reprezentantii fabricii, ca o solutie de iesire din impas. In cazul in care statul ar gasi un partener pentru Avioane SA, el ar urma sa participe doar cu activele productive in noua societate. Daca afacerea Avioane SA va muri din lipsa de comenzi, parcul industrial va inchiria terenul catre alti investitori. Scenariul lichidarii societatii este tot mai prezent in ultima perioada.

Salariatii vor salarii compensatorii pentru a pleca
Liderul sindical, Victor Peta, spune ca oamenii nu vor ceda asa usor. "Nici nu se pune problema sa plecam acasa fara salarii compensatorii. Nu ne vom lasa asa usor. Asteptam data de 6 decembrie, pentru ca pana atunci  nimeni nu se intereseaza de noi", spune Peta.

Ultima incercare de privatizare
Ministerul Economiei (ME) a anuntat la inceputul acestei saptamani ca are intentia de a oferi spre vanzare pachetul majoritar de 80,9% din actiunile Avioane Craiova SA, dupa ce in octombrie a facut un anunt similar, dar nu a primit nici o oferta.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă