26.9 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBăncile centrale ale economiilor non-euro au tras moneda unică în jos

Băncile centrale ale economiilor non-euro au tras moneda unică în jos

Concluziile aparţin unor traderi şi analişti citaţi de Financial Times, potrivit Mediafax.
Moneda euro a pierdut în luna mai aproape 7% în raport cu dolarul, cea mai abruptă scădere din septembrie, cauzată de temerile privind posibila ieşire a Greciei din zona euro.
Euro îşi continuă declinul în şedinţa de tranzacţionare de luni, cursul coborând la circa 1,241 dolari, aproape de minimul ultimilor doi ani.
Traderii susţin că băncile centrale s-au numărat printre cei mai importanţi “vânzători” de euro în ultima perioadă, în contradicţie cu obiceiul de a cumpăra euro în perioade de depreciere pentru a-şi diversifica rezervele valutare.
“Cea mai recentă repriză de neîncredere faţă de euro a redus considerabil interesul băncilor centrale faţă de moneda unică”, consideră Steven Englander, strateg valutar la Citigroup.
Bank of America Merrill Lynch susţine că, potrivit datelor proprii, băncile centrale au vândut neobişnuit de mulţi euro în luna mai, alături de fondurile de hedging şi investitorii instituţionali.
“Acum un an, băncile centrale au contribuit la limitarea deprecierii euro. Acum, creşterea rezervelor a încetinit, managerii îndepărtându-se de euro”, spune Richard Cochinos, strateg valutar la BofA Merrill Lynch.
Băncile centrale din statele în dezvoltare sunt în mod normal printre cei mai importanţi cumpărători de euro, în încercarea de a-şi diversifica rezervele valutare, constituite predominant în dolari din moment ce majoritatea exporturilor marilor economii emergente reprezintă mărfuri şi materii prime denominate în moneda SUA.
Cererea din partea managerilor rezervelor de stat este considerată unul dintre principalii factori care au menţinut euro la un nivel relativ solid faţă de dolar anul trecut şi în prima parte a lui 2012.
Rata de creştere a rezervelor băncilor centrale a încetinit însă în luna mai, odată cu domolirea creşterii economice mondiale şi scăderea preţurilor mărfurilor şi materiilor prime.
Încetinirea creşterii economice a determinat multe bănci centrale din state emergente să vândă euro contra monedei locale, pentru a sprijini cursul de schimb.
Aproximativ 60% din rezervele băncilor centrale sunt constituite în dolari, faţă de circa 25% în euro, potrivit datelor FMI citate de Financial Times. Până acum, managerii rezervelor luau în calcul majorarea expunerii pe euro la până la 40% din total, însă mai multe bănci centrale s-au reorientat între timp către lira sterlină, dolarul australian şi cel canadian.

Cele mai citite

Comportamentul Rusiei ridică temeri “cu privire la o potențială agresiune față de alte națiuni”, avertizează serviciile secrete ale Bulgariei

Comportamentul Rusiei din ultimii ani, incluzând și agresiunea împotriva Ucrainei, ridică temeri "cu privire la o potențială agresiune față de alte națiuni", avertizează serviciile...

Rusia – Ucraina, ziua 830. Rusia atacă folosind armament produs în Iran, Coreea de Nord și China

În condițiile în care regimul Putin acuză Occidentul că oferă sprijin militar Ucrainei, Rusia atacă Ucraina folosind armament produs în Iran sau în Coreea...

Premierul Ciolacu le-a oferit autografe copiilor, la Palatul Victoria

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent, în ziua de sâmbătă, 1 iunie 2024, la Palatul Victoria, unde le-a oferit autografe copiilor și s-a fotografiat...
Ultima oră
Pe aceeași temă