4.7 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBaile Govora - Un spatiu cu traditie in turismul balnear romanesc

Baile Govora – Un spatiu cu traditie in turismul balnear romanesc

Industria ospitalitatii valcene cunoaste cu fiecare an, prin promovarea numeroaselor sale destinatii, o dezvoltare constanta. Regiunea, ocupand putin peste doi la suta din teritoriul tarii, beneficiaza de variate forme de relief: munti, dealuri sau vai, acoperite pe jumatate din suprafata lor cu dese paduri de foioase sau conifere.

Oltul, ce strabate intregul judet de la un capat la celalalt, genereaza prin afluentii sai o bogata retea hidrografica, traversand pe o lungime de aproximativ 130 de kilometri numeroase locuri, cunoscute datorita conservarii amprentei traditionale si a bailor curative intalnite.

Tratament pentru corp si suflet

Baile Govora reprezinta una dintre acestea, realizand in depresiunea formata la poalele Muntilor Capatanii, alaturi de Olanesti, Caciulata, Calimanesti sau Ocnele Mari, cel mai celebru si atractiv ansamblu regional al statiunilor balneoclimaterice romanesti. Inconjurata de dealuri impadurite, situata la 370 de metri altitudine si la 20 de kilometri de resedinta de judet Ramnicu Valcea, statiunea se mandreste cu un sezon permanent si cu temperaturi moderate, definite prin veri racoroase si ierni blande.

Varietatea terapeutica a apelor sale a facut ca in urma cu mai bine de un secol aceasta localitate sa fie considerata una de interes national; I.C.Bratianu, Presedintele Consiliului de Ministrii din acea perioada, transferand statiunea in posesia statului printr-un schimb de terenuri. De atunci, Baile Govora s-au dovedit tamaduitoare in tratarea bolilor pulmonare si a afectiunilor reumatice, prin utilizarea apelor minerale si a namolurilor cu un bogat continut sapropelic (substante organice aflate in diferite stadii de putrefactie).

Proprietatile curative combinate cu un climat puternic ionizat, datorat vegetatiei dese si variate, au crescut constant interesul vizitatorilor, statiunea asigurand treptat o serie de servicii indispensabile, precum cele de informare turistica, bancare, de transport sau medicale, dar si realizarea unui parc balnear cu locuri de promenada si a unor terenuri sportive si de joaca pentru copii. Cei dornici in efectuarea drumetiilor pot alege o serie de trasee turistice de-a lungul Vaii Oltului, spre localitati invecinate, case memoriale sau manastiri.

Un asemenea asezamant monahal, ridicat inca din perioada domniei lui Vlad tepes, se situeaza la sase kilometri de statiune purtand cu mandrie denumirea acesteia. Manastirea este amintita in istorie ca un important lacas de cultura, domnitorul Matei Basarab instaland intr-una din incaperile care mai exista si astazi, darul lui Petru Movila, una din primele tipografii mentionate in tara, adusa tocmai de la Kiev. Istoria mai consemneaza si aparitia in acest spatiu, a primei tiparituri in limba romana intitulata "Pravila de la Govora". Linistea locului si incarcatura profund religioasa a intregului ansamblu monahal constituie, alaturi de valori de patrimoniu incontestabile, precum  catapeteasma originala din lemn in stil brancovenesc, pictura interioara si icoanele de o certa valoare, un obiectiv turistic important, demn de parcurs in cazul vizitarii acestor meleaguri.

Statiune balneoclimaterica, combinand avantajele litoralului cu cele ale zonei montane sau de ses si beneficiind de nenumarate atractii turistice, Govora reprezinta alegerea ideala, indiferent de varsta sau anotimp.

Transport si cazare

Accesul in localitate este unul facil, pe drumul rutier Bucuresti – Pitesti – Ramnicu Valcea – Baile Govora sau pe calea ferata, cu oprire in garile Govora sau Ramnicu Valcea si utilizarea curselor auto speciale pana in statiune. Un tichet pentru tren rapid, cu destinatie Govora si plecare din Capitala, fara rezervare sau reducere, la clasa a II-a, costa 53 lei. Numarul hotelurilor, vilelor sau pensiunilor este unul ridicat, oferind conditii adecvate de pana la trei stele si putand asigura in acelasi timp cazarea a peste 1.400 de turisti.

Biletele de tratament in astfel de locatii, achizitionate prin agentii de turism, determina pe cei interesati la plata unei sume de aproximativ 150 – 200 de lei ziua de cazare cu pensiune completa sau 85-100 de lei doar cu mic dejun, pentru sejururi de minim trei zile. Toate ofertele includ si tratament, numarand trei proceduri zilnice, in valoare de 20-30 de lei pe zi, cu trimitere din partea medicului specialist. In general, copiii sub 14 ani beneficiaza de 50% reducere.

Cele mai citite

Cod galben de vânt și ceață, rafale de peste 60 km/h și vizibilitate scăzută în mai multe județe ale țării

ANM a emis, sâmbătă, mai multe avertizări cod galben de vânt şi ceaţă, valabile în mai multe judeţe ale ţării Potrivit ANM este cod galben...

Tineri pierduți între bănci și birouri: un sfert din Generația Z lucrează în joburi nepotrivite

Conform World Economic Forum, până în 2025, 40% dintre angajați vor avea nevoie de recalificare, din cauza progreselor rapide ale AI România se confruntă cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă