12.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăAsaltul investitorilor în sudul Capitalei: peste 1.500 apartamente gata în 2011

Asaltul investitorilor în sudul Capitalei: peste 1.500 apartamente gata în 2011

În primele trei luni ale acestui an, vânzările de apartamente noi în sudul Capitalei au fost peste aşteptări, drept pentru care un grup de dezvoltatori a decis să investească şi mai mult în perioada imediat următoare.

Până la sfârşitul anului 2011, peste 1.500 de apartamente vor fi construite în sudul Capitalei. Circa 60% dintre acestea vor fi garsoniere şi apartamente cu două camere, iar restul de 40% apartamente de trei şi de patru camere.

Sunt în continuare cerute apartamentele noi, cu două camere sau garsonierele duble care să nu depăşească suma de 50.000-55.000 euro, amplasate în ansamblurile rezidenţiale cu acces la mijloacele de transport şi relativ aproape de punctele fierbinţi ale Capitalei“, a declarat Cătălin Grigore, manager SudRezidential.ro, în jurul căruia s-au reunit mai mulţi dezvoltatori.

 Oferta va fi variată, destinată mai multor tipuri de cumpărători. În primul rând sunt vizaţi însă tinerii, potenţiali beneficiari ai programului Prima casă 4, care caută locuinţe ieftine şi mici, dar aproape de mijloace de transport şi oraş. Pentru acest segment de clienţi se construiesc 500 unităţi, în blocurile Studio Plus Residence (unde o garsonieră porneşte de la 26.800 euro) şi 500 garsoniere şi apartamente de două camere în ansamblul Gama Residence.

Tot pe un preţ redus, de până în 850 euro/mp suprafaţă utilă, mizează şi investitorul care construieşte ansamblul Metropolitan Residence, cu peste 300 apartamente de două şi de trei camere.

Bonusurile puse în joc nu sunt de neglijat, promite Daniel Gavrilă, un alt dezvoltator care are în lucru alte două proiecte „sudiste”- Lotus Residence şi Olteniţei 24 Residence, care vor cumula de asemenea câteva sute de apartamente. Cumpărătorii vor primi bucătăria utilată, locuri de parcare gratis, una sau două instalaţii de aer condiţionat sau un echipament antiefracţie.

Este de văzut dacă entuziasmul investitorilor „sudişti” va rămâne acelaşi până la sfârşitul anului.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă