Pentru autoritatile de la Bucuresti, nici anul 2006 nu se anunta a fi unul usor din punct de vedere al privatizarilor. Electroputere, Tractorul sau Rulmentul Brasov sunt numai cateva dintre gaurile negre ale economiei romanesti de care Guvernul trebuie sa scape. Pentru aceste societati s-a ratat startul privatizarii la inceputul anilor '90, cand investitorii manifestau un interes sporit pentru astfel de active. Ulterior, oferta a devenit mult mai atractiva in fostele tari comuniste, iar societatile ramase in proprietatea statului s-au transformat usor intr-un balast pentru economie.
Specialisti in domeniu sustin ca unul dintre motivele pentru care s-au dat rateuri sau adevarate tunuri (privatizari de rasunet precum Faur, Aro Campulung sau IPRS Baneasa) a fost in special proasta coordonare a programului de privatizare. De asemenea, conditiile (de mediu, investitionale sau cele cu impact social) impuse de catre Autoritatea pentru Privatizare, pentru fiecare oferta in parte, au jucat un rol negativ in atragerea investitorilor puternici si seriosi. La acestea se adauga si evaluarea preferentiala a societatilor scoase la vanzare de catre stat, in majoritatea cazurilor aceasta ocolind analiza patrimoniala. Astfel, asa-zisii investitori, de genul fratilor Cristescu, John Perez sau Omar Hayssam, au reusit sa intre in posesia unor societati ale caror active si terenuri excedentare, insumau un pret de zeci de ori mai mare decat cel pretins de catre statul roman la momentul vanzarii. “Daca pentru fiecare contract de privatizare s-ar fi facut o evaluare strict patrimoniala si conditiile impuse de AVAS s-ar fi rezumat doar la un pret real, atunci statul ar fi reusit pana acum sa finalizeze intregul proces, iar in vistieria acestuia ar fi intrat sume, cel putin inzecite”, mai spun, aceiasi specialisti. Oricum, sa nu uitam ca o parte din societatile nevandute mai pot aduce statului mari sume din privatizare, cum ar fi de exemplu sistemul energetic sau CEC.
