21.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăInternaționalSpectacolul Act Veneţian, în premieră la Teatrul Nottara

Spectacolul Act Veneţian, în premieră la Teatrul Nottara

Pe scena Teatrului Nottara va avea loc, luni, premiera spectacolului “Act Veneţian” de Camil Petrescu, în regia lui George Motoi.

Act Veneţian este o dramă a iubirii absolute ce se desfăşoară pe fundalul social-moral al decadenţei veneţiene din ultimii ani de republică independentă – “anii ei de agonie”, cum spune autorul în minuţioasele sale indicaţii regizorale.

Sfâşietoarea poveste de dragoste este pusă în scenă aşa cum a fost ea gândită de către romancierul Camil Petrescu, acordând atenţie fiecărui subînţeles.

„Am evitat totuşi fixarea cu orice preţ în epocă, considerând sugestia mai valoroasă şi am eliminat excesul de literaturizare, inerent la un mare scriitor, dar neproductiv când este vorba de teatru”, a declarat regizorul George Motoi.

Prin concentrare scenică, regizorul şi-a propus să evidenţieze sugestiv „decadenţa”, „agonia” veneţiană, făcând astfel opera mai accesibilă, mai penetrantă şi mai aluzivă, poate, pentru lumea de azi, reuşind o punere în scenă distinctă în peisajul teatral actual.

Din distribuţia spectacolului fac parte Giliola şi George Motoi, Lucian Pînzaru, Claudiu Romilă şi Violeta Haret. De altfel, regizorul George Motoi şi-a dorit să atragă pentru aceasta piesă cei mai buni colaboratori ai săi, implicând-o pe Daria Night în construcţia scenografiei proiectului teatral.

George Motoi, actor şi regizor cu un palmares impresionant, este o personalitate marcantă a peisajului cultural românesc. Este actor la Teatrul Naţional din Bucureşti din anul 1970. Înainte, a lucrat la Teatrele din Piatra Neamţ, Bacău şi la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. Între anii 1991-1995 George Motoi, prin cumul de funcţie, a fost Director la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila, unde a înfiinţat şi o Facultate de Teatru provizorie, al cărei Decan şi Profesor de Actorie a fost în perioada 1992-1995. Este Societar de Onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti.

Ca regizor, George Motoi a pus în scenă peste 30 de spectacole, ca actor de teatru a interpretat peste 80 de roluri principale iar în cinematografie şi televiziune a deţinut rolul principal în peste 50 de lung metraje, seriale şi teatru TV. De-a lungul anilor, a primit numeroase distincţii, iar în 2011 a primit Premiul Pentru Întreaga Carieră la cea de a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film “Transilvania” – TIFF, de la Cluj-Napoca, alături de celebrii Jacqueline Bisset şi Michael York.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă