Porumboiu, colecţionarul de „omuleţi”

Doamnele şi domnişoarele şi-au pus fie the little black dress, fie rochii opulente, cu decolteuri generoa­se, în timp ce domnii şi-au scos Armani-ul – original sau copie – din ţiplă şi s-au înţolit la patru ace. Intrarea s-a făcut nu doar pe un covor roşu, ci şi pe unul violet (din familia celebrei flăcări), iar divele şi divii au fost aduşi de noul jeepan de la Dacia, pe numele lui Duster. Eleganţă şi un pic de fiţă, dar au şi artiştii voie să fie răsfăţaţi măcar o dată pe an. Bineînţeles că pariurile se făceau încă de pe trepte. Votul fiind unul de masă, 400 de specialişti în film (industrie serioasă, nu glumă) punându-şi opinia la bătaie, „sufragiul” era deschis oricărui rezultat.

Vasluiul, mai tare ca Parisul

Marii favoriţi ai serii erau „Poliţist, adjectiv” (filmat în Vasluiul natal al lui Corneliu Porumboiu), curajoasa incursiune în conştiinţa unui poliţai de provincie, „Concertul” lui Radu Mihăileanu, saga hazlie a unor muzicanţi ruşi în drum spre Parisul viselor lor, dar şi „Cea mai fericită fată din lume”, în regia lui Radu Jude, sensibila poveste a unei adolescente faţă-n faţă cu părinţii şi cu „pu­blicitarii”. Unii îşi făceau cunoscute cu voce tare alegerile. „Eu am votat cu Hilda Peter, dar nu cred că are vreo şansă.” „Da, tare mi-e teamă că se va merge pe vedete din mainstream”, se comenta. După paharul de vin obligatoriu primit în anticame­ra Sălii Unirea, unde avea să se desfăşoare evenimentul, limbile s-au dezlegat imediat. Fostul ministru al Culturii Toader Paleologu se întreţinea amical cu actualul ministru, Kelemen Hunor, dându-i gratis şi câteva ponturi: „Clădirea despre care vorbiţi este de patrimoniu. Ştiu sigur, că m-a preocupat problema”. Directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile nu a putut răbda să nu-şi utilizeze cunoştinţele de limba maghiară, stând la taifas relaxat cu actorul Palfy Tibor, nominalizat pentru rol secundar. Iar documentariştii Cornel Miha­lache şi Florin Iepan, de cum s-au văzut, au intrat în polemică. „Vă bateţi joc de munca noastră. Păi, când am făcut eu filmul despre revoluţie…”, spunea Mihalache. „Din ce s-au luat?”, se interesa cineva. „Ei, de la proiectul «Mari români».” „Aoleu, dar ăsta a fost demult.” „Da, dar sunt ca nişte bătrânei care-şi dispută gagicile din tinereţe”, a comentat o tânără regizoare, cândva asistenta lui Iepan, care imortaliza „cearta” cu o cameră de filmat.

Gala a început, dar s-a păstrat acea atmosferă relaxată pe tot parcursul ei. După modelul Globurilor de Aur, invitaţii stăteau la mese şi, tot ca la Globuri, se profita de fiecare pauză pentru a ieşi la o şuetă şi la un refill al paharului cu vin. Mihai Călin a încercat să fie un soi de Billy Crystal mai de-al nostru, făcând glumiţe cu care pigmenta momentele. Deşi omul şi-a dat toată silinţa, poantele lui nu au avut mare succes, poate şi pentru că sunetul era prost şi o bună parte din comentariile lui nu se auzeau. Dar, oricum, singurii interesaţi cu adevărat de ceea ce se spunea pe scenă erau jurnaliştii, care, pentru că nu se auzea bine, puseseră de-un congres de babe: „Ce-a spus? Ce zice? Cine?”. Aşa că a contat enorm calitatea dicţiei fiecărui om care a urcat pe scenă.

Demolatorul Porumboiu

Ediţia a patra a Premiilor Gopo a fost ca un reminder al celei dintâi, când Corneliu Porumboiu a dus acasă o colecţie întreagă de „omuleţi”. Şi de data asta el a demolat orice concurenţă, însuşindu-şi premiile cele mai importante: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cea mai bună imagine (pentru că Marius Panduru nu a fost prezent, premiul l-a ridicat tot Porumboiu, care a ţinut un speech scurt şi la obiect în locul DOP-ului său: „Cred că Marius mi-ar fi mulţumit mie”), Cel mai bun scenariu (Corneliu Porumboiu). Excelentă ideea lui Dragoş Bucur de a veni pe scenă cu DEX-ul pentru a citi definiţia cuvântului „scenariu”, într-un remake haios al celebrei scene din „Poliţist, adjectiv”. Cel mai bun actor în rol principal (acelaşi Dragoş Bucur) şi, desigur, Cel mai bun actor în rol secundar (the one and only Vlad Ivanov). Probabil că Porumboiu nici nu mai are unde să depoziteze atâţia „omuleţi”. Câteva premii i-au revenit şi filmului lui Mihăileanu, dar nu dintre cele „grele”. De departe, cea mai mare, dar şi cea mai plăcută, surpriză a fost premiul primit de minunata Hilda Peter la categoria Cea mai bună actriţă în rol principal, pentru „Katalin Varga”. Anunţul a fost primit cu ovaţii, semn că actriţa Teatrului Maghiar din Cluj şi-a făcut mulţi prieteni şi la Bucureşti. Ea a pri­mit premiul cu lacrimi în ochi, cu o emoţie nedisimulată, care nu i-a ştirbit cu nimic din eleganţa de „grande dame”, atât de rară în rândul tinerelor noastre actriţe.

La drink-ul de după, s-a hotărât că, una peste alta, premiile au fost „fair”. Doar doi domni critici, trecuţi de prima, hai, şi de-a doua tinereţe, comentau cu umor, ţinându-se de un pahar de whisky: „Băi, dar o comunistă mai mare decât Draga Olteanu nu au găsit să premieze?”. „Păi, ce vrei? Dacă a murit Suzana Gâdea! Ei, dar ce ştiu copiii ăştia…”   

Premii

Cel mai bun lungmetraj – „Poliţist, adjectiv” (Corneliu Porumboiu)

Cea mai bună regie – Corneliu Porumboiu („Poliţist, adjectiv”)

Cel mai bun scenariu – Corneliu Porumboiu („Poliţist, adjectiv”)

Cel mai bun actor în rol principal – Dragoş Bucur („Poliţist, adjectiv”)

Cea mai bună actriţă în rol principal – Hilda Peter („Katalin Varga”)

Cel mai bun actor în rol secundar – Vlad Ivanov („Poliţist, adjectiv”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar – Luminiţa Gheorghiu („Francesca”)

Cea mai bună imagine – Marius Panduru („Poliţist, adjectiv”)

Cea mai bună muzică originală – Armand Amar („Concertul”)

Cea mai bună scenografie – Cristian Niculescu („Concertul”)

Cel mai bun documentar – „Lumea, văzută de Ion B.” (Alexander Nanau)

Premiul „Tânără speranţă” – Andreea Boşneag („Cea mai fericită fată din lume”)

Premiul publicului pentru filmul cu cel mai mare succes de casă în anul 2009 – „Amintiri din Epoca de Aur”

Premiul special pentru întreaga activitate – scenaristul Dumitru Carabăţ

Premiul pentru întreaga carieră – actriţa Draga Olteanu Matei