21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInternaționalMaia Morgenstern, într-un film francez la Cannes

Maia Morgenstern, într-un film francez la Cannes

După ce chiar de ziua ei a primit o stea pe Hall of Fame din Bucureşti, în Piaţa Timpului, Maia Morgenstern îşi face bagajele pentru a pleca la Festivalul de Film de la Cannes.

Actriţa va fi prezentă pe Croazetă la premiera filmului „La fin du silence”, al regizorului debutant Roland Edzard, selecţionat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs. După cum a declarat siteului Filmreporter.ro, ea se va afla pe covorul roşu la Cannes pe 14 mai, la proiecţia de gală a peliculei. Maia Morgenstern interpretează rolul principal feminin, cel al unei mame a trei copii dintr-o familie în care relaţiile sunt extrem de tensionate.

Filmul, un thriller psihologic, are în centru o dramă de familie, amplasată într-o casă izolată din creierii munţilor, în mijlocul unei naturi potrivnice. Filmările care au avut loc în Munţii Vosgi, în toamna lui 2009, i-au solicitat intens pe actorii care au trebuit să joace în frig şi ploaie. În distribuţie mai figurează o prezenţă românească, cea a tinerei actriţe Anna Mihalcea care a studiat la faimoasa şcoală de pantomimă „Marcel Marceau”.

Cele mai citite

Accident pe Dunăre. Două persoane au murit, iar alte cinci sunt date dispărute

Două persoane au fost ucise și alte cinci au fost date dispărute în urma unei coliziuni între o ambarcațiune cu motor de mici dimensiuni...

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...
Ultima oră
Pe aceeași temă