26 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăInternaționalÎncepe Crizantema de Aur 2012: Felicia Filip, Petre Geambaşu, Doina Spătaru şi...

Începe Crizantema de Aur 2012: Felicia Filip, Petre Geambaşu, Doina Spătaru şi Anca Turcaşiu aduc un omagiu romanţelor în cea de-a 45-a ediţie a festivalului

Cea de-a 45-a ediţie a Crizantemei de Aur, cel mai longeviv festival muzical din România, va începe astăzi, la Târgovişte. Pe scenă vor urca voci emblematice ale României precum Doina Spătaru şi Anca Ţurcaşiu, Dalila Cernătescu, Florin Răducanu, dar şi Yanna şi Distinto.

Timp de trei zile, Festivalul Naţional de Interpretare a Romanţei va aduce publicului mari muzicieni autohtoni, momente artistice deosebite şi interpretări profunde ale romanţelor. În plus, cei 45 de ani de tradiţie vor fi readuşi în atenţia iubitorilor de muzică într-o expoziţie ce prezintă afişele de la fiecare ediţie a Crizantemei de Aur.

Preşedintele juriului din acest an este Felicia Filip. Marea soprana va fi însoţită în prezidiu de către maestrul Voicu Enăchescu, artistul Gheorghe Turda, tenorul Florin Georgescu, fosta Crizantemă Constantin Florescu, directorul-adjunct al Departamentului Cultură al municipiului Chişinău, Leonid Gorceac şi profesor univ. doctor Florin Badea. Cel ce va prezenta cea de-a 45-a ediţie a Crizantemei este nimeni altul decât actorul Adrian Păduraru, însoţit de Antonia Ionescu şi Miruna Vâju, actriţe ale Teatrului Municipal Târgovişte.

În fiecare seară, pe lângă spectacolul oferit de cei 16 concurenţi ai festivalului, acompaniaţi de orchestra “Romanticii” condusă de maestrul Dan Ardelean, iubitorii de romanţe se vor bucura şi de momente artistice deosebite ale unor mari muzicieni români. În prima seară, vor încânta publicul cu recitaluri Yanna & Distinto, într-un mix inedit de pop-operă şi influenţe etno, interpretate original, cât şi Corina Dragomir, artistă iubită a muzicii populare şi Silvia Goncear, interpretă renumită a romanţelor.

Festivalul va continua în a doua zi de concurs cu recitalul tenorului Alexandru Mânzat. Sfârşitul serii va fi punctat de spectacolul inegalabil al Dalilei Cernătescu împreună cu Florin Răducanu Jazz Big Band, formaţie exponentă a noii generaţii de jazz românesc. Dalila Cernătescu este singura muziciană care interpreteză la nai “Primăvara” şi “Iarna” de A. Vivaldi, respectând tonalităţile în care au fost scrise. Dupa ce a impresionat o lume întreagă pe marile scene internaţionale, aceasta va încanta publicul târgoviştean la Crizantema de Aur.

Cea de-a 45-a ediţie a Crizantemei de Aur se va încheia cu un moment artistic unic susţinut de unii dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai generaţiei de aur a muzicii româneşti: Petre Geambaşu Band, din a cărei componenţă fac parte şi Doina Spătaru şi Anca Turcaşiu. Tot în această seară, câştigătoarea de anul trecut a Marelui Trofeu Crizantema de Aur, târgovişteanca Ina Dincă, va încânta publicul prin interpretarea mai multor romanţe menite să întregească atmosfera vremurilor de altădată. De altfel, în cele 3 seri de spectacol, 4 foste crizanteme, 4 foşti câştigători ai festivalului vor urca pe scena din Târgovişte.

Cea de-a 45-a ediţie a Festivalului Crizantema de Aur este organizată de Primăria Municipiului Târgovişte, Consiliul Local Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Teatrul Municipal şi Centrul Judeţean de Cultură.

Cele mai citite

Andrei Rublev, eliminat de la Roland Garros. Rusul și-a pierdut cumpătul

Eliminarea lui Andrei Rublev în turul al treilea de la Roland Garros a fost una dintre surprizele majore ale turneului de tenis. Rusul, clasat...

Greco-catolicii din București celebrează duminică zece ani de la întemeierea episcopiei

Duminică, 2 iunie 2024, de la orele 10, la Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” (str. Polonă 50), Eparhia Greco-Catolică de București celebrează zece...

Maia Sandu, mesaj după finala “Românii au talent”. “Aţi făcut Moldova mândră!”

Ediția din acest e show-ului "Românii au talent" a fost câștigată de Cristian Ciaușu, tânărul cu naiul. Următoarele locuri au fost ocupate de Ana...
Ultima oră
Pe aceeași temă