14.9 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăInternaționalHong Kong: Traficul aerian a fost reluat

Hong Kong: Traficul aerian a fost reluat

Un purtător de cuvânt al aeroportului a anunţat marţi, la răsăritul soarelui, că înregistrările au reînceput, în timp ce ecranele de afişaj indicau o repornire graduală a zborurilor, atât la plecări, cât şi la sosiri. Circa 5.000 de manifestanţi, potrivit poliţiei, au avut luni a patra zi de protest paşnic pentru a-i sensibiliza pe pasageri faţă de cauza lor.

Unii agitau pancarte cu mesajul ‘Hong Kong nu este sigur’ sau ‘Ruşine poliţiei’. Ei îi acuză pe poliţişti că au recurs la o violenţă disproporţionată în scopul reprimării protestelor. Manifestanţii au plecat treptat în cursul nopţii, fără intervenţia poliţiei. Numai câţiva dintre ei mai erau prezenţi marţi dimineaţă în aeroport, curăţat de toate banderolele şi pancartele, dar nu şi de graffitiurile de pe ziduri. Manifestanţii şi-au anunţat intenţia de a reveni pe aeroport marţi pentru a-şi relua protestul.

Închiderea celui de al optulea cel mai aglomerat aeroport din lume, cu 74 de milioane de pasageri în 2018, o măsură rarisimă, a fost decisă luni, într-un moment în care guvernul central chinez anunţa că vede ‘semne de terorism’ în mişcarea de protest care agită regiunea sa semiautonomă.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu despre altercația dintre Florin Roman și Dan Vîlceanu: E de cascadorii râsului

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, în cadrul conferinței de presă de la Ankara, despre bătaia din Parlament între doi foști miniștri PNL, Florin...

Majestatea Sa Margareta continuă în Luxemburg pledoaria pentru integrarea europeană a Republicii Moldova

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române a pledat, marţi, într-un discurs susţinut la Institutul Pierre Werner din Luxemburg, pentru sprijinirea Republicii Moldova în...

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...
Ultima oră
Pe aceeași temă