23.4 C
București
luni, 14 octombrie 2024
AcasăInternaționalFilmul "Nymphomaniac Vol. II", de Lars Von Trier, interzis în cinematografele din...

Filmul „Nymphomaniac Vol. II”, de Lars Von Trier, interzis în cinematografele din România

Lungmetrajul „Nymphomaniac Vol. II”, de Lars von Trier, a fost interzis în cinematografele româneşti, după ce a primit din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) clasificarea „I.M.-18-XXX” – filme interzise minorilor şi proiecţiei cu public.

Comisia va elibera certificatul de clasificare abia în data de 30 ianuarie. Deocamdată, notificarea a fost făcută doar telefonic, urmând ca distribuitorul Independenţa Film să depună o contestaţie imediat ce va primi informarea oficială.

„Nymphomaniac Vol. I”, în regia lui Lars von Trier, care este difuzat deja în cinematografele din România din 17 ianuarie, a primit de la CNC clasificarea „IM-18”.

Acest „caz de cenzură”, potrivit comunicatului, este unic în Europa, România fiind singura ţară în care „Nymphomaniac Vol. II” este interzis. În celelalte ţări în care a fost lansat, filmul lui Lars von Trier a primit următoarele clasificări: Estonia – „R14” pentru „Vol. I” şi „R16” pentru „Vol. II”, Germania – „R16” pentru ambele părţi, Danemarca – „R15” pentru ambele părţi, Olanda – „R16” pentru ambele părţi, Franţa – „R12” pentru „Vol. I” şi „R16” pentru „Vol. II”, Cehia – „R18” pentru ambele părţi şi Elveţia – „R16” pentru ambele părţi.

Centrul Naţional al Cinematografiei este autoritatea care asigură clasificarea filmelor difuzate în România. Conform legii, clasificarea este următoarea: filme pentru audienţă generală, semnalizate prin marcajul „A.G”., filme care pot fi vizionate de copii sub 12 ani, numai cu acordul părinţilor, semnalizate prin marcajul „A.P.-12”, filme nerecomandate tinerilor sub 15 ani, semnalizate cu marcajul „N-15”, filme interzise minorilor, semnalizate prin marcajul „I.M.-18”, filme interzise minorilor şi proiecţiei cu public, semnalizate prin marcajul „I.M.-18-XXX” (cazul „Nymphomaniac Vol. II”) şi filme cu interdicţie de comunicare, semnalizate cu marcajul „I.C.”

Potrivit sursei citate, „Nymphomanic Vol. II” nu este singurul film care a primit o astfel de clasificare din partea CNC. Astfel, în martie 2008, filmul horror „Saw IV” a primit rating-ul „IM-18-XXX”, pentru „scene cu un conţinut excesiv de cruzime sau sadism”. Totuşi, la contestaţia distribuitorului News Films, comisia CNC s-a reunit pentru o nouă vizionare şi a admis contestaţia, astfel că filmul „Saw IV” a putut rula în cinematografele din România cu clasificarea „IM-18”.

Filmul „Nymphomaniac Vol. II” avea programată premiera în cinematografele româneşti pe data de 7 februarie.

„Nymphomaniac” este o producţie Zentropa Entertainments, compania regizorului danez Lars von Trier.

„Nymphomaniac” este epopeea erotică a unei femei al cărei traseu, de la naştere şi până la vârsta de 50 de ani, este povestit de personajul principal, Joe, cea care şi-a pus diagnosticul de nimfomană. În după-amiaza unei ierni geroase, bătrânul, dar încă şarmantul burlac Seligman o descoperă pe Joe bătută şi prăbuşită pe o alee lăturalnică. O ia acasă şi îi îngrijeşte rănile, în timp ce încearcă să afle câte ceva despre viaţa ei. Seligman este cel care, vreme de opt capitole, îi ascultă povestea cea complicată şi înţesată de interjecţii a nimfomanei Joe.

Filmul are o galerie impresionantă de actori: Charlotte Gainsbourg (Joe la maturitate), Stellan Skarsgård, Uma Thurman, Willem Dafoe, Shia LaBeouf, Udo Kier, Christian Slater, Stacy Martin (tânăra Joe) şi alţii.

Lars von Trier a mai regizat filme precum „Abisul sufletului/ Breaking the Waves” (1996), „Dansând cu noaptea/ Dancer in the Dark” (2000), „Dogville” (2003), „Antichrist” (2009) şi „Melancholia” (2011).

„Nymphomaniac” este adus în România de Independenţa Film, casă de distribuţie care promovează filme independente de referinţă, de nişă, câştigătoare ale unor premii internaţionale prestigioase. Independenţa Film a distribuit pelicule precum „Nymphomaniac Vol. I”, „Adele: Capitolele 1 şi 2/ La vie d’Adèle”, „Vânătoarea/ The Hunt”, „Iubire/ Amour”, „Trainspotting: Din viaţă scapă cine poate/ Trainspotting”, „Amélie”, „Melancholia”, „Totul despre mama mea/ Todo sobre mi madre”, „In The Mood for Love”, „Vicky Cristina Barcelona”, „Dogville”, „Metabolism sau Când se lasă seara peste Bucureşti” etc.

Cele mai citite

Coreea de Nord pregătește demolarea drumurilor de la granița cu Sudul, avertizează autoritățile din Seul

Coreea de Nord se pregătește să distrugă drumurile care traversează granița cu Coreea de Sud, potrivit unui avertisment lansat luni de oficialii sud-coreeni. Tensiunile dintre...

Doi soți găsiți morți într-un apartament din orașul Brașov. Vecinii au sunat la poliție

Doi soţi în vârstă de 50, respectiv 57 de ani, au fost găsiţi morţi, luni, într-un apartament din municipiul Braşov. Vecinii au alertat autoritățile,...

Banca Mondială: Cele mai sărace țări din lume, în cea mai gravă criză financiară din ultimele două decenii

Cele mai sărace 26 de țări din lume se confruntă cu cea mai precară situație financiară din ultimii 20 de ani, conform unui nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă