19.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăGDPRMăsuri de precauţie pentru cei care fac sport în frig

Măsuri de precauţie pentru cei care fac sport în frig

 

Purtaţi haine impermeabile care permit pielii să respire, evitaţi şosetele din bumbac şi nu faceţi eforturi mari la temperaturi mai mici de -5 grade C.

 

Cei care îşi continuă obiceiul de a alerga şi la temperaturi scăzute ar trebui să ştie în pri­mul rând să se îmbrace cu hai­nele potrivite. Acestea trebuie să permită pielii să respire, dar să împiedice totodată pătrunderea de aer rece sau a umezelii.

În zilele friguroase, organismul pierde 40% din căldură, avertizează specialiştii. Cele mai recomandate sunt materialele impermeabile, chiar dacă sunt mai scumpe.

„Hainele nu trebuie să fie foarte groase, ca să nu transpiraţi excesiv. Puneţi pe voi mai multe haine subţiri, pentru a le putea scoate în caz că vă încălziţi”, vă recomandă Vlad Haralambie, medic la Institutul Naţional de Medicină Sportivă. Dacă totuşi vi se udă echipamentul de la ploaie, riscaţi să faceţi hipotermie. Schimbaţi-vă hainele cât mai repede cu unele uscate. Dacă suspectaţi că aveţi hipotermie şi prezentaţi simptome precum tremurat intens, tulburări de coordonare şi de vorbire şi oboseală, mergeţi de urgenţă la medic.

Mănuşi şi încălţări cu talpă groasă

Capul trebuie de asemenea acoperit, pentru că pe acolo se pierde cea mai mare cantitate de căldură din organism. Nu neglijaţi nici mâinile, deoarece prin extremităţi puteţi pierde 30% din căldura organismului. Aşadar, purtaţi mănuşi şi încălţări corespunzătoare, impermeabile, cu talpa groasă, eventual antiderapantă, dacă pe jos este gheaţă sau zăpadă. Spre deosebire de celelalte ex­tremităţi, picivarele generează multă căldură, aşa că nu este nevoie să purtaţi şosete foarte groase.

Nu le folosiţi pe cele din bumbac când faceţi sport în frig, pentru că acestea vor menţine transpiraţia şi veţi avea picioarele ude. O altă recomandare a medicilor este să nu faceţi efort mare la temperaturi foarte scăzute, deoarece puteţi face infecţii ale căilor respiratorii şi chiar boli grave de plămâni. „Temperaturi foarte scăzute în acest caz înseamnă sub -5 grade C. Consumul de calorii creşte pe măsură ce temperatura scade, pentru că organismul, pe lângă faptul că trebuie să se adapteze la efort, trebuie să-şi menţină şi temperatura. Un puls de 140 înseamnă un efort susţinut”, explică Vlad Haralambie.

După efort, staţi la minimum 20 de grade C

Când temperatura este foarte scăzută, respiraţia poate fi îngreunată, fapt ce creşte riscul de spasme bronhice. Faceţi pauze mai dese şi acoperiţi-vă gura cu un fular. După efort, nu staţi afară, pe loc, ci intraţi într-o încăpere unde sunt cel puţin 20 de grade C, altfel riscaţi să răciţi. Beţi apă la temperatura camerei mai mult decât de obicei. Medicii avertizează că deshidratarea este mult mai prezentă în sezonul rece. De asemenea, folosiţi creme hidratante cu protecţie UV, iar pentru buze utilizaţi un balsam. Evitaţi să alergaţi pe întuneric, dar dacă sunteţi totuşi nevoit să o faceţi, purtaţi o vestă reflectorizantă. Dacă ninge, îmbrăcaţi-vă în haine colorate.

Aerul rece poate cauza dureri în piept şi crize de astm la unele persoane. Înainte de antrenament, vorbiţi cu medicul vostru, dacă suferiţi de anumite afecţiuni, pentru a vedea dacă nu aveţi contraindicaţii. Cardiacii, persoanele cu afecţiuni pulmonare, renale, cele cu reumatism, precum şi persoanele răcite trebuie să se abţină să facă efort când afară este frig.    

Purtaţi mănuşi şi încălţări corespunzătoare, impermeabile, cu talpa groasă, eventual antiderapantă, dacă pe jos este gheaţă sau zăpadă.

Cele mai citite

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit cu generalul Petraeus, fost director al CIA

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, fost ministru al Apărării, s-a întâlnit cu David Petraeus, fost director al CIA. Întâlnirea a avut loc la București, la sediul...

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit cu generalul Petraeus, fost director al CIA

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, fost ministru al Apărării, s-a întâlnit cu David Petraeus, fost director al CIA. Întâlnirea a avut loc la București, la sediul...

Acțiune masivă împotriva contrabandei și evaziunii fiscale. Aproape 100 de percheziții în toată țara

O operațiune masivă, cu 91 de percheziții și 25 de mandate de aducere, se derulează pe întreg teritoriul României, în scopul combaterii contrabandei, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă