25.1 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăEconomieFoto interviuCântăreața Sia sărbătoreşte cinci ani de când a învins dependenţa de alcool....

Cântăreața Sia sărbătoreşte cinci ani de când a învins dependenţa de alcool. Ce mesaj a transmis

Celebra interpretă şi compozitoare australiană Sia a postat, miercuri, pe Internet, un mesaj de încurajare pentru persoanele care se luptă cu dependenţa de alcool, cu ocazia împlinirii a cinci ani de când nu a mai consumat băuturi alcoolice.

„Dacă eşti la începutul programului de reabilitare, nu renunţa, (viaţa – n.r.) devine atât de minunată. Poţi să o faci”, a scris artista pe contul ei de Twitter.

Fanii cântăreţei i-au scris mesaje apreciative şi i-au mulţumit pentru modelul pe care îl oferă. „Sia, sunt mândru de tine, îţi mulţumesc că ne motivezi să luptăm” şi „Felicitări. Minunat din partea ta să transmiţi acest mesaj”, i-au scris fanii.

Anterior, Sia Furler, în vârstă de 39 de ani, a dezvăluit, într-un interviu, că a fost dependentă de alcool,  a suferit de o depresie severă şi s-a gândit să se sinucidă, în anul 2010.

În anul 2014, Sia s-a căsătorit cu regizorul de film documentar, Erik Anders Lang.

Până în prezent, Sia Furler a lansat albumele: „OnlySee” (1997), „Healing Is Difficult” (2001), „Colour the Small One” (2004), „Some People Have Real Problems” (2008), „We Are Born” (2010) şi „1000 Forms of Fear” (2014).

Cele mai citite

Tramvaiele opresc din nou în stația Eroii Revoluției. Zona a devenit cel mai nou și mai modern reper urban din Capitală

De la începutul acestei săptămâni, tramvaiele de pe liniile 1, 7, 10, 19 și 25 opresc în stația „Piața Eroii Revoluției”. În urma lucrărilor de modernizare...

Lasconi l-a luat pe Drulă pe la spate, cu avânt (câmpu)lungesc

Ilustrație: Marian Avramescu Alegerile locale și europarlamentare, teoretic, finalizate recent – dacă mai facem uitate câteva sute/mii buletine de vot – au scos la...

Sebastian Burduja: Consultare publică pentru Strategia Energetică a României 2025-2035

Sebastian Burduja a anunțat pe 14 iunie că Ministerul Energiei a lansat în consultare publică proiectul Strategiei Energetice a României pentru perioada 2025-2035, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă