21.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăEconomieFoto interviuImagini pasionale pe Internet: Mădălina Ghenea are un nou iubit

Imagini pasionale pe Internet: Mădălina Ghenea are un nou iubit

Singurătatea a luat sfârşit pentru frumoasa Mădălina Ghenea, scrie publicaţia italiană Il Messaggero. La câteva săptămâni după ce a participat la Festivalul de la San Remo, unde a povestit că este pregătită să se îndrăgostească din nou, tânăra actriţă româncă, de 27 de ani, şi-a găsit un nou iubit.

Norocosul se numeşte Philipp Plein, are 38 de ani şi este un designer german foarte apreciat în Italia şi celebru pentru romanţele lui care au fost mereu pe primele pagini ale publicaţiilor mondene. Între cuceririle sale, adevărate sau presupuse, se numără americanca Lindsay Lohan, venezueleanca Aida Yespica şi italianca Cecilia Capriotti.

În fruntea acestei impresionante liste de cuceriri se află acum frumoasa şi curtata Mădălina Ghenea, care pare absolut ”nebună” după partenerul ei şi farmecul lui aparent infailibil. Pe lângă zvonurile, care de obicei vin din surse bine informate, noua iubire este demonstrată şi de o serie de fotografii postate pe conturile de Instagram ale celor doi, care-i surprind pe proaspeţii îndrăgostiţi în ipostaze intime la Monte Carlo. Într-una dintre imagini, cei doi se sărută pasional, iar în alta frumoasa româncă este înconjurată de trandafiri roşii, care demonstrează clar pasiunea dintre ei.

Mădălina a suferit puternice deziluzii după relaţiile cu vedetele hollywodiene Gergard Butler şi Michael Fassbender, relaţii care au durat cam câte un an şi care au luat sfârşit brusc tocmai când păreau că devin foarte serioase. Presa mondenă se întreabă acum dacă frumosul designer german va fi mai bun decât predecesorii săi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă