20.7 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăEconomieFoto interviuActrița Jennifer Lawrence se consideră victima unui viol

Actrița Jennifer Lawrence se consideră victima unui viol

Actriţa Jennifer Lawrence, una dintre zecile de celebrităţi ale căror fotografii private au fost furate şi publicate pe internet în septembrie, a declarat într-un interviu pentru revista Vanity Fair că se consideră victima unui viol, relatează Mediafax.

Actrița, în vârstă de 24 de ani, a mărturisti că a fost înfricoşată după ce fotografiile sale private au fost publicate pe internet la începutul lunii septembrie şi şi-a făcut griji asupra consecinţelor pe care acest lucru îl va avea asupra carierei sale.

"Doar pentru că sunt o persoană publică, doar pentru că sunt actriţă, nu înseamnă că eu am cerut să se întâmple asta (publicarea fotografiilor intime, n.r.). Nu înseamnă deloc că lucrurile astea sunt implicite pentru că sunt vedetă", a declarat Jennifer Lawrence.

Actriţa a mai spus că s-a gândit să scrie o scrisoare prin care să îţi ceară scuze faţă de iubitul său din trecut, actorul Nicholas Hoult, căruia îi erau adresate o parte din respectivele fotografii. Însă, actriţa spune că şi-a dat seama că nu are de ce să îi pare rău, pentru că fusese împreună cu Nicholas Hoult timp de patru ani, perioadă în care cei doi s-au iubit.

"Ce s-a întâmplat nu este un scandal. Este viol. Este dezgustător. Legile trebuie schimbate şi noi trebuie să ne schimbăm", a mai declarat Jennifer Lawrence.

Actriţa americană şi actorul britanic Nicholas Hoult au format un cuplu timp de patru ani, dar cei doi s-au despărţit în această vară. În prezent, actriţa are o relaţie cu Chris Martin, solistul trupei Coldplay.

Fotografii ale lui Jennifer Lawrence, ale modelului Kate Upton, ale actriţei Kristen Dunst şi ale altor vedete feminine au fost furate, potrivit informaţiilor disponibile, din conturile iCloud ale celebrităţilor şi publicate pe forumul de partajare de fotografii online 4chan.

Biroul federal de Investigaţii (FBI) a anunţat că efectuează o anchetă pe acest subiect. Compania Apple a admis că unele conturi ale celebrităţilor au fost compromise, dar a susţinut că niciunul dintre cazurile prezentate nu a fost cauzat de o vulnerabilitate a sistemelor Apple, încluzând aici şi serviciul de stocare de date online iCloud şi aplicaţia "Find my iPhone" (Găseşte-mi telefonul", n.r.).

Serviciul iCloud permite utilizatorilor să stocheze fotografii şi alte tipuri de conţinut pe serverele Apple, putând să acceseze datele respective de pe orice dispozitiv Apple prin intermediul contului de utilizator şi al unei conexiuni la internet.

Cele mai citite

Nu te teme, Babasha!

La sfârșitul săptămânii trecute, cântăreții de rock alternativ Coldplay au umplut de două ori Arena Națională. Chris Martin, liderul trupei britanice, a avut inițiativa...
Ultima oră
Pe aceeași temă