Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Anca Bidian, CEO Kiwi Finance: Ritmul rezidenţialelor nu satisface cererea

Chestiunea imobiliarelor rămâne una de stringentă actualitate. Pe de altă parte, ce se întâmplă în piaţa aceasta reprezintă un bun semnal a ceea ce se petrece cu economia şi cu finanţele României.

Share

Florin Budescu 0 comentarii

Actualizat: 19.11.2019 - 13:39

România liberă a discutat despre aceste lucruri cu Anca Bidian, CEO la Kiwi Finance, cel mai mare broker de imobiliare din România.

Kiwi Finance, conform prezentării de pe site-ul dv., are o reţea de peste 300 de brokeri de credite, organizaţi în 65 de sucursale din toată ţara. Valoarea creditelor intermediate este de peste 1,15 miliarde de euro. Are peste 100 de produse de creditare, pe rezultatele de la 31 decembrie 2018. Înţelegem că firma este axată pe credite pentru imobiliare. România are o problemă: cam 80% din fondul de locuinţe, în imobile în genere numite „blocuri”, este format din construcţii realizate în cel mai bun caz în anii '80. Ce face Kiwi Finance pentru înnoirea fondului imobiliar?
Kiwi este broker de credite, nu are si nu poate avea niciun fel de rol in innoirea fondului locativ. In acelasi timp nu vad de ce componenta fondului imobiliar ar fi o problema, sunt multe orase in Europa cu un fond imobiliar mai vechi de 80-100 de ani.

Ceea ce este de considerat este necesarul crescut de locuinte, care este mult peste media europeană, iar ritmul de construcţii noi rezidenţiale, deşi creşte constant, încă nu îndestulează cererea.

Ce măsuri guvernamentale credeţi că ar trebui luate de autorităţi (Guvernul, indiferent ce partid sau coaliţie îl formează) pentru înnoirea fondului imobiliar?
Nu cred că aceasta este treaba Guvernului, indiferent de culoarea politică. Un guvern trebuie să asigure doar coerenţa şi predictibilitatea legislativă şi apoi să lase piaţa să funcţioneze.

S-a discutat foarte mult mai bine de un an despre creditele în lei cu dobândă variabilă, cu o concentrare pe indicele Robor. Acum, acesta a fost schimbat cu un alt indice. Era mai bună Romanian Interbank Offer Rate (Robor)? E vreo diferenţă acum, cu Indicele de Referinţă pentru Creditele Consumatorilor (IRCC)?
Este cam acelasi lucru. Cei doi indici sunt proporţionali şi au cam aceiaşi parametri de variaţie.

Începând cu 1 ianuarie 2019, împrumutătorii trebuie să se conformeze cu dispozițiile noului Regulament al BNR, nr. 6/2018, pentru modificarea și completarea Regulamentului BNR, nr. 17/2012, privind unele condiții de creditare. Astfel, gradul de îndatorare maxim va fi de 40% din venitul net, la creditele în lei, și 20% la cele în valută. Aţi pierdut clienţi din cauza modificării normelor privind gradul de îndatorare?
Noi nu am pierdut clienţi. Anul acesta, avem o creştere de 26%, atât a volumelor, cât şi a numărului de clienţi.

Care este în acest moment, la Kiwi Finance, rata de solicitări de credite respinse?
În anul 2019, avem o rată de aprobare de 89% din totalul dosarelor de credit realizate.

Ţineţi minte criza băncilor populare, care a culminat cu falimentul Băncii Populare Române, în anul 2001. Consideraţi că BNR procedează corect înăsprind regulile jocului în piaţă? Vă simţiţi lezaţi?
Nu eram în ţară în anul 2001 si, oricum, nu cred că se compară în vreun fel situaţia României de acum 18 ani, cu cea de acum. Consider că BNR a avut o politică coerentă şi echilibrată, care a contribuit major la menţinerea echilibrelor macroeconomice.

Care este în acest moment, pentru Kiwi Finance, principalul vector de creştere, ca business?
Piaţa, ca vector extern, şi eficienţa, ca vector intern.

Descrieţi pe scurt, vă rugăm, programele de împrumuturi de la Kiwi Finance.
Kiwi Finance este broker de credite. Are în portofoliu, în prezent, aproape 150 de produse de creditare ale băncilor partenere.

Există un obicei, când te duci la creditor: simulatorul de credite. Vă rugăm să schiţaţi un scurt simulator de credite, pentru o familie cu doi copii, cu un venit lunar de 1.000 de euro, pe 30 de ani.
Familie cu doi copii, fără alte rate în derulare sau imobile în proprietate, venit lunar/familie: 4.700 de lei; valoare credit: 350.000 de lei; valoare minimă imobil: 412.000 de lei; avans: 15%; perioada de creditare: 360 de luni; rata lunară: 2.090 de lei; dobânda: 5.96%/an, variabilă, IRCC la 3 luni + 3,3%/an, marjă fixă; total de plată, la finele perioadei: 752.566 de lei.

 

(CV) Anca Bidian este CEO la Kiwi Finance. După ce a trăit şapte ani în Canada, a revenit în România în anul 2003 şi a început să construiască, împreună cu alţi doi parteneri, foşti manageri la Xerox România, şi o investiţie iniţială de 100.000 de dolari, o firmă de brokeraj de credite, numită Gemini Capital Consult, care ulterior a devenit cel mai mare broker de credite din România. În anul 2008, Gemini Capital Consult a încheiat un parteneriat cu Oresa Ventures, companie de investiţii suedeză focalizată pe investiţii private, care activează în România şi în Europa Centrală şi de Est din anul 1995, şi s-a rebranduit Kiwi Finance. „Vreau pentru Kiwi Finance să devină ca Adidas pentru pantofii sport”, spune Bidian, citată de ZF.

Comentarii

loading...