Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Vlad Corbeanu, actor: „Escu... pare o piesă veche, dar niciun fir de praf nu o desparte de prezent”

Nimic nu este ce pare a fi într-o lume în care reperele morale sunt fluide, în care partidele politice rezistă la guvernare cam șase luni, de vreme ce politicienii sunt, oricum, ocupați cu prea multe intrigi în efortul lor de a acapara puterea.

Eva Tipaldos 0 comentarii

Actualizat: 09.03.2018 - 19:16

Sunt interesante premierele începutului de an la Teatrul Mic din București, o instituție care se pregătește să deschidă un nou spațiu, undeva pe Gabroveni, într-o clădire proaspăt renovată, cu multe săli de repetiții, o bibliotecă, o librărie teatrală, cafenele și două spații de joc. 

 „Escu…“, textul lui Tudor Mușatescu, a fost jucat pentru prima dată în 1933, în urmă cu 85 de ani. Îmbrăcați în costum cu cravată, actorii rostesc însă replicile ca și cum ar fi fost scrise ieri.

„Nu am dorit să facem un spectacol adus atât de mult în actual încât să dăm o palmă politicii contemporane. Dar, chiar dacă am juca în costume de epocă, textul ți-ar spune foarte clar că toate aceste lucruri se întâmplă azi. Noi nu spunem nicăieri că acțiunea se petrece astăzi, acum zece ani sau acum o sută de ani, însă percepția este că ar fi vorba de o poveste contemporană“, spune Vlad Corbeanu, unul dintre mai noii colaboratori ai Teatrului Mic din București, care a preluat rolul Bebe Damian, un tip cu ocupație incertă, care se străduiește să păcălească pe toată lumea, dar care ajunge, în cele din urmă, să fie cel păcălit.

Foto credit: Mihaela Tulea

 

RL: Început de an cu premiere interesante la Teatrul Mic. După ce Radu Iacoban a făcut lumea să vorbească despre un Richard al II-lea în adidași, pe 24 februarie a avut premiera „Escu…“, pe textul vechi al lui Tudor Mușatescu, care prezintă moravurile vieții politice din perioada interbelică… Având în vedere că îl jucați în costume business contemporane, am putea crede că a fost scris ieri…

Vlad Corbeanu: În povestea asta toată lumea se ocupă de jocuri politice, se întâmplă tot felul de măgării, acum ești ministru, peste cinci minute nu mai ești ministru… Nu am dorit să facem un spectacol adus atât de mult în actual încât să dăm o palmă politicii contemporane. Ar fi un loc comun să mai spun o dată că textul lui Mușatescu este foarte actual. Piesa e scrisă în 1933, dar, evident, absolut tot ce se întâmplă în această poveste se întâmplă și în zilele noastre. E fascinant, frapant. În perioada aceea, partidele politice rezistau la guvernare cam șase luni, făceau cu schimbul între Partidul Național și Partidul Socialist…

Fiecare personaj are, de asemenea, un corespondent în zilele noastre. Nu neapărat întruchipat de o persoană – deși și acest lucru este valabil –, ci mai ales în tipologii. Personajul principal, Decebal Necșulescu – jucat de Ovidiu Niculescu –, duce o luptă acerbă pentru a ajunge în fruntea partidului, ceea ce i-ar permite să obțină un loc în Guvern. Nimic din ce se întâmplă nu este stabil însă, nimic nu rezistă. Textul e foarte bine scris, nu are rost să subliniezi vreun detaliu pentru a-l aduce în actualitate. Este actual și fără eforturi. Sigur, ar fi mai bine să fi citit și „Titanic Vals“ înainte, pentru că „Escu…“ este o continuare a acestuia și o astfel de lectură îți permite să înțelegi ce s-a întâmplat cu membrii unei familii, la nivel de mentalitate, în decurs de numai o generație, în condițiile în care au acces la niște funcții și dau de ceva bani. Evident, nu se întâmplă lucruri prea bune. Pare o piesă veche, prăfuită. Dar nu, în niciun caz. Niciun fir de praf nu o desparte de ziua de azi. 

 

Cât despre personajul tău, Bebe Damian? Ai avut vreun reper actual în construirea lui?

Mi-ar fi mai ușor să vorbesc despre celelalte personaje, de fapt. Despre Bebe e mai greu să vorbesc. Sigur că am avut câteva repere când m-am gândit la rolul ăsta, dar ar fi facil să le analizez. Bebe are o meserie, e avocat, dar nu o practică, pentru că soția lui are grijă să facă totul și pentru el, inclusiv jocurile politice. Lumea știe că e avocat, deci nu ar mai avea niciun rost să muncească. Mai ales că e ocupat cu foarte multe alte treburi, cum ar fi, de pildă, să se îndrăgostească de soția lui Necșulescu. Banii vin de la soție și, până la urmă, după ce încearcă să păcălească pe toată lumea, ajunge să fie păcălit. E o încrengătură de intrigi de amor, fiecare este îndrăgostit de soția celuilalt. Piesa – care, deși a fost scrisă ca o comedie, este de fapt o meditație – are multe teme, printre care și un fir moralist. Situațiile sunt comice, dar nu prea e de râs, de fapt. Râzi amar. Regizorul, de altfel, ne-a spus că nu dorește o comedie spumoasă, ci vrea să meargă în profunzimea textului.

Repet: nimic din ceea ce trăim nu s-a inventat acum. Ce s-a întâmplat cândva se mai întâmplă. Sigur, nu mai vorbim la telefonul fix, prin centrală, dar mesajele sunt aceleași. Pare că nu a fost nicio evoluție. Iar acest lucru este frapant.

 

Colaborarea dvs. cu Teatrul Mic este relativ recentă și, din câte știu, pentru o vreme ați coordonat proiectul de cercetare al instituției. Care sunt cele mai interesante spectacole pe care le-ați coordonat din această funcție?

În 2016 am fost angajat ca actor la Teatrul Mic și am rămas pe acest post cam două luni, după care, așa cum spuneți, am condus Laboratorul de Creație, Experiment și Cercetare în Teatru, un proiect inclus în programul de management al domnului director Gelu Colceag. Din acest post, am coordonat trei spectacolele din afara teatrului, coproducții în parteneriat cu diverse entități externe, cum ar fi Teatrul de Artă, La Scena sau Centrul Cultural Replika. Au ieșit niște spectacole foarte bune.

Cu Replika am făcut spectacolul „Familia Fără Zahăr“, de Radu Apostol, absolut superb, genul acela de spectacol în care îmi pare rău că nu joc, știi? Nu că îmi pare rău, sufăr chiar! E un spectacol despre familia românească, într-o viziune foarte sinceră, clară, la obiect, în general vorbind, genul acela de abordare de care, de regulă, fugim. Lucrurile sunt spuse simplu, iar artiștii de la „Fără Zahăr“ au compus și muzica, vreo 11 piese originale gândite special pentru acest spectacol. Chiar ne gândeam să lansăm și un album, ar fi fost o idee foarte bună.

În colaborare cu La Scena – care între timp, din păcate, s-a închis – am realizat spectacolul „East Meet West“, în regia Teodorei Herghelegiu, care este, așa cum spune prezentarea lui, o poveste muzicală pentru o fată de pe un ecran. Este vorba de un proiect care a fost inițiat în Germania, în orașul Göttingen, în octombrie 2016, la inițiativa muzicianului Iustin Ștefan Ciuche. La origine, era un fel de concert, care însă trebuia să spună și o poveste, așa că vă așteptăm la teatru să vedeți care este această poveste.

Cu Teatrul de Artă am făcut „Singularity“, un monolog sârbesc adaptat, un spectacol foarte interesant, care tratează războiul din Serbia și care se mai joacă încă la ambele teatre partenere. Fiecare dintre aceste spectacole a fost foarte potrivit pentru un laborator de cercetare, niciunul dintre texte nu e clasic, în cazul fiecăruia s-a făcut un experiment. Acum, ce să spun, atunci când faci un experiment poate să bubuie clădirea! Aici a explodat în sensul bun.

 

Teatrul Mic se află și el, de o vreme, în reamenajare…

Teatrul Foarte Mic funcționa într-o clădire cu bulină, care urmează să intre în consolidare, iar Teatrul Mic avea o situație mai specială, deoarece sala și scena se aflau în două clădiri lipite, dar separate, de fapt, dintre care doar una avea bulină. Scena și partea de birouri nu au bulină. A fost necesar să adaptăm acest spațiu, ca să nu se închidă teatrul, și am amenajat pe scenă o sală studio. Așa se face că de la o sală de tip italian, de 300 de locuri, am ajuns la o sală studio, cu o sută și ceva de locuri. Spectacolele de la Teatrul Foarte Mic se pot juca excelent acolo, în timp ce Teatrul Mic, la inițiativa directorului său, a fost nevoit să caute un alt spațiu. L-am găsit și lucrările sunt pe terminate. Am pregătit ceva absolut superb, totul va fi gata într-o lună. E un spațiu extraordinar, undeva în Centrul Vechi, dar într-o clădire proaspăt renovată, aflată în apropiere de Gabroveni. Are spații multe de repetiții, o bibliotecă, o librărie teatrală, cafenele, două spații de joc… Va fi foarte frumos. Inclusiv zona va deveni și mai interesantă din punct de vedere al ofertei culturale, pentru că acolo sunt foarte active și teatrul independent, Teatrul de Comedie, ArCuB-ul…

 

Comentarii

loading...