Editura Humanitas vă invită miercuri la ora 19.00, pe terasa Green Hours, la o întâlnire prilejuită de lansarea cărţii „Casele vieţilor noastre“, un proiect iniţiat de arhitectul Gabriela Tabacu.
Imobile, străzi, blocuri, cartiere reprezentând stiluri şi concepţii arhitectonice sau urbanistice diferite sunt acum privite dinăuntrul locuirii, un înăuntru al afectivităţii şi al memoriei.
Trecem pe la Rosetti, prin Mântuleasa, pe Ion Câmpineanu, pe Berzei, prin Cotroceni, pe la limita Ferentarilor, apoi cartea ne duce în Braşov, Lugoj sau la Comana, iar povestea porneşte din perioada interbelică, din vila în care a copilărit Barbu Cioculescu.
Casele sunt opuse apartamentelor de bloc, curţile răsar fabuloase din amintiri o dată cu persoane dragi. „Mărturisesc că am porniri asasine pentru inventatorul „maşinii de locuit, domnul Le Corbusier.”, spune Andrei Pleşu, pentru ca, odată ajuns la povestea Taniei Radu, să înţelegi că se poate crede şi inversul: „Stau și acum la bloc și am dezvoltat perversiunea de a spune că nu-mi doresc altceva.“
Unii s-au mutat doar cu mobilă, mulţi au trecut prin „locuitul la comun“, au fost chiriaşi şi proprietari, au venit dinspre cartiere marginaşe înspre centru sau au făcut, boem, traseul invers. Zonele de care s-au simţit legaţi prin locuire devin uneori şi o marcă a identităţii. „Mahalaua!“, îl auzi pe Dan C. Mihăilescu exclamând la începutul poveştii despre casa copilăriei, iar Gabriel Liiceanu îşi inventează numele de cotrocenist.
Despre acest volum, cronicarul Dan C. Mihăilescu a spus că este „O minunăţie! O lectură de sărbătoare! Este pentru mine cea mai frumoasă şi mai densă carte din acest an“.
Iar Ioana Pârvulescu consideră că: „Sunt în această carte case triste şi case care privesc lucrurile cu umor, sunt case gălăgioase sau liniştite, sunt case fricoase, neastâmpărate sau bătrânicioase. Sunt case care au istorie şi, uneori, fac istoria. Sunt, adesea, case care au rezistat vremurilor şi care i-au ajutat pe oamenii din ele să reziste. Dar sunt şi case dragi care au fost despărţite cu forţa de cei care erau ai lor.“
La eveniment vor participa Adriana Bittel, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu(foto), Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghiţescu, Monica Pillat şi Tania Radu. În volum îi veţi regăsi şi pe Ana Blandiana, Antoaneta Ralian, Andrei Pleşu, Gabriela Tabacu, Radu Paraschivescu şi Victor Ieronim Stoichiţă.
Cu această ocazie va avea loc şi vernisajul expoziţiei cu fotografii provenite din arhivele personale ale autorilor.
Iată un fragment din povestea lui Dan C. Mihăilescu, „Cutiile de chibrituri şi casa cu pridvor‘:
„Am copilărit claustrofil. Cu tavanul în cap, însă cerul aproape, cu o fereastră cât deschiderea braţelor unui preşcolar, soba la picioarele patului (în care am dormit cu maică-mea de la patru la paişpe ani), wc-ul în curte (plus uriaşa oală de noapte, ascunsă sub pat cu vinovat- inocentă oroare) şi cişmeaua la colţul străzii.
Cameră de trei pe trei, lipită de dormitorul-bucătărie al bunicilor. Un şifonier scorojit, un lighean ruginit, o lustră cu trei becuri de patruzeci, fără bibliotecă, fără tablouri, garderobă, bibelouri şi macrameuri, dar cu ploşniţe, gândaci, podea gudronată, covor de iută, şoricei printre lemne şi cărbuni. Plus doi fazani, o egretă, un stârc şerpar, o prigorie şi-o gaiţă: trofee de vânătoare semeţ împăiate şi atârnate triumfal pe pereţii coşcoviţi, de bunicu-meu, mare vânător şi pescar, meşterul vrăjitor al copilăriei mele. Casă de chirpici, cu o curte cât să-ntinzi două cearșafuri pe sârma belaliu susţinută de prăjina înjurată sistematic de unchiu-meu cum că aluneca invariabil şi-i murdărea izmenele. Inconturnabilele zorele plus viţa-de-vie sălbatică pe gardul cu suliţe, apoi coteţele găinilor şi câinilor, pivniţa cu cartofi, varză, funii de ceapă, murături şi şobolani cât pisica, başca magazia cu acoperiş gudronat, înlăuntrul căreia tronau undiţele noastre şi de unde avea să ne fie răpit de hingheri motanul Mişu, blănosul boier greu recuperat de la negricioşii bandiţi, cu şpagă şi bonus câteva sticle de ţuică.
Şi totuşi – oricât de mare admirator al scrisului cărtărescian aş fi, cu orbitoarele-i exfolieri onirice petrecute pe Şoseaua Ştefan cel Mare –, sunt fericit că n-am fost copil de bloc. Asta, deşi asfaltul din faţa fabricii Tudor Vladimirescu (ulterior Autobuzul) nu era decât la cinci minute de casă. Abia în 1967, când primeam „buletinul de identitate“, am ajuns la etajul patru undeva în Balta Albă, în preajma lacului IOR şi-a cinematografului Gloria (raiul marilor chiuluri liceale). Singurele minuni de acolo erau apa caldă venind din perete, WC-ul lângă dormitor, cu magica-i tragere de lanţ, dar mai ales existenţa bibliotecii Bâlea, în picioare şi astăzi.
Până atunci însă, am avut, slavă Domnului, parte de tot ce face farmecul copilăriei pe pământ, plus frisoanele şi micile mari grozăvii ale mahalalei sudist-bucureştene“.
