“Voluntariatul nu este o livrare de şuruburi la timp”

Alin Uhlmann Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, a început să facă voluntariat în Germania. Apoi a înfiinţat în România o organizaţie în care voluntariatul înseamnă mult mai mult decât muncă. Pentru Alin Uhlmann Uşeriu, cel care vrea să devină voluntar trebuie să fie conştient că trebuie să piardă ceva, să facă ceva şi să primească ceva.  

Cât de important este pentru un tânăr să facă voluntariat?
În dezvoltarea lui, după şcoală, cred că este primul lucru pe care trebuie să-l facă.

De la o anumită vârstă sau nu contează?
Voluntariatul începe foarte devreme, cel puţin în ţările în care am fost eu. Fiul meu a început de la 5 ani, de exemplu. Există o etapă în calea copiilor şi a tinerilor care trece neapărat prin implicarea în societate. De exemplu, tinerii de la Tăşuleasa vin la 14, 15, 16 ani, când pot fi formaţi cel mai bine ca să se implice în ceva. Dar la copii, în momentul în care sunt implicaţi să planteze un copac, de exemplu, pentru ei asta este o chestie foarte importantă şi care face parte, într-un fel sau altul, din dezvoltarea unui copil. În general, de la grădiniţă este bine să li se vorbească despre faptul că trebuie să se implice şi în afara familiei, şi în afara grădiniţei sau a instituţiei pe care ei o frecventează. Dar cel mai bine, şi asta spun din experienţa de la Tăşuleasa, noi lucrăm cu tineri de la 12 ani încolo. Avem voluntari şi de 70 de ani.

Cum este privit, în cadrul proiectelor care au loc, momentul în care o persoană greşeşte? La un loc de muncă există, de cele mai multe ori, sancţiuni pentru greşeli.
Sunt foarte puţine greşeli care se pot face. Toate proiectele noastre sunt după puterea vo­luntarilor, după ştiinţa lor şi după angajamentul lor. Sigur că sunt detalii care se pot transforma la un moment dat în mici greşeli, dar noi nu aşteptăm o livrare de şuruburi la timp, nu aşteptăm producţie neîncetată. Aici nu este vorba despre asta, planul pe care ni-l facem îl realizăm în comun şi sigur că la un moment dat trebuie să avem tot proiectul terminat, dar pentru asta am muncit luni de zile, 
l-am terminat, am stat în condiţii atmosferice mai grele, dar numai după voinţa lor. Eu cred că în voluntariat o singură greşeală se poate face: să nu faci lucruri, să nu participi.

În afară de munca în echipă, care sunt principalele lucruri pe care le înveţi ca voluntar?
Voluntariatul este mult mai mult decât munca în echipă. Este o dezvoltare în mai multe planuri. Voluntariatul ar trebui să fie în mod normal ceea ce creştinii numesc zeciuire, deci donaţia ta către societate, care, până la urmă, va veni în folosul tău. Nu este un impo­zit, este ceea ce până la urmă poţi tu să faci ca să te implici, ca să donezi ceva societăţii, pentru ca pe urmă să-ţi revină ţie. Orice poate fi, din punctul meu de vedere ca preşedinte de asociaţie, un proiect. Dacă noi mergem pe munte, când venim strângem gunoaie, dacă vedem că pădurile sunt decimate, noi plantăm, dacă vedem că sunt multe mizerii, noi încercăm să găsim concepte care să funcţioneze în interiorul organizaţiei, nu să salvăm planeta, că nu putem să facem asta. Deci ei pot învăţa de la mana­gementul unui proiecţel mic, ca, de exemplu, să strângi pe 12 kilometri gunoiul, până la a planifica pe urmă anumite lucruri şi în familie, şi în şcoa­lă, şi în universitate, ori între prieteni. Aici se întâlnesc oameni cu un scop comun, dar cu foarte mari di­fe­renţe de profesie, de studiu.

Din experienţa din Germania, ce diferenţe aţi observat faţă de ce se întâmplă în România în acest domeniu?
La Tăşuleasa Social vin şi vo­luntari nemţi, deci nu este nici o diferenţă din acest punct de vedere. Toate regulile pe care noi le-am ştiut şi care nu există nici măcar în legea românească le-am folosit şi 
le-am pus în aplicare.

La ce reguli faceţi referire?
Voluntarul trebuie să fie hrănit, trebuie să fie în siguranţă, trebuie să nu cheltuiască nimic, să aibă un echipament de protecţie, să ştie ceea ce trebuie să facă. Niciodată un voluntar de-al nostru nu a mers să planteze copaci aiurea. A mers acolo şi a învăţat ce fel de copaci trebuie plantaţi, care este rolul copa­cului, al pădurii, al României din acest punct de vedere, ca şi suprafaţă împădurită. Acesta este voluntariatul, este o şcoală, până la urmă. Un vo­luntar nu trebuie doar să dea bine în peisaj, el face parte dintr-o cultură organizaţiona­lă pe care este bine să o dezvoltăm. Ar fi bine ca voluntarul, după ce vine aici, chiar să plece cu ceva învăţat, care să-i rămână, într-un fel sau altul, pe mai multă vreme.

Spuneaţi că tinerii întâlnesc oameni din diverse domenii, poate chiar îşi găsesc modele printre ei. Cum îi ajută o organizaţie de acest tip să îşi dezvolte aptitudinile?
Depinde de organizaţie, de statutul fiecăreia. La Crucea Roşie, de exemplu, este vorba de lumea medicală, de lumea suferinzilor, acolo copiii ştiu că vor să devină medici, asistente. Sunt alte organizaţii sportive, pe acelaşi statut, dar unde se doreşte să se ajungă la performanţă. Fiecare tânăr este dator să îşi aleagă organizaţia. Acesta este primul pas. Sunt mulţi tineri care au venit la noi, au participat la o activitate şi s-au dus la alte organizaţii. Dar, pe de altă parte, la noi vin oameni de litere, actori, poeţi, cântăreţi, jurna­lişti, ingineri, aviatori. Iar de la ei învaţă ceea ce înseamnă profesiile acestea şi se pot regăsi.

Aveţi cumva exemple de voluntari mai vechi care au fost ajutaţi de toate lucrurile pe care le-au aflat, pe care le-au învăţat la Tăşuleasa?
Avem un voluntar în Anglia, care a fost mulţi ani la noi. Acum este trainer la asistenţii sociali din Londra. Când a
plecat a spus că facultatea din România este bună şi că viaţa de aici îi lipseşte foarte mult, dar că, dacă nu era voluntar, nu ştie cum s-ar fi descurcat. Iar acolo organizaţiile de voluntariat au sute de mii de oameni. Există o altă cultură a voluntariatului.

Probabil acesta este şi motivul pentru care universităţile din străinătate pun foarte mare accent, la admitere, pe voluntariat.
Este un model care în Germania se studiază în şcoli, tinerii trebuie să ştie ce fac organizaţiile astea. Dar aceasta este principala problemă la noi. Noi realizăm un proiect, cum este colectarea selectivă, dar nu putem să trecem de graniţele proiectului nostru. În schimb, autorităţile îl pot copia şi îl pot implementa mai departe. În Germania, acest lucru este foarte bine pus la punct. Şi totdeauna când sta­tul are o problemă, se găsesc soluţii. Dacă vă uitaţi numai de câte ori voluntariatul de la universităţile mari a fost transformat în intenţii şi inovaţii care ne sunt tuturor de ajutor. Din păcate, la noi îşi face organizaţia un proiect, dacă poate şi-l comunică, după ce şi l-a comunicat rămâne acolo în dosarul de presă şi autoritatea nu învaţă nimic din asta.

Trei lucruri esenţiale pe care ar trebui să le ştie un tânăr înainte de a se înscrie într-o 
organizaţie ca voluntar.
1. Orice organizaţie are uşile deschise şi într-un sens, şi în altul. Acesta este unul dintre primele lucruri pe care ar trebui să le ştie. Dacă merge la Crucea Roşie, de exemplu, şi nu îi place sângele, n-ar fi bine să se ducă.
2. O organizaţie nu te primeşte şi pe urmă te pune să faci ceva ce tu nu poţi. Ţi se dă o res­pon­sabilitate, desigur, dar vo­lun­tarul trebuie să se poată opri. Din acest punct de ve­dere, organizaţiile trebuie încercate, pe modelul lor trebuie să îşi găsească ceea ce vor ei să facă şi apoi organizaţia trebuie foarte clar să se fo­lo­seas­că de un tânăr, dar să îi dea posibilitatea să şi înveţe ce se întâmplă dacă nu face lucrul respectiv.
3. Noi la Tăşuleasa avem câteva principii pe care le folosim, dar nu sunt inventate de noi. Tânărul trebuie să creadă, trebuie să primească ceva de făcut, trebuie să primească ceva de pierdut şi trebuie să aibă responsabilitate. Dacă are aceste principii, atunci el trebuie să funcţioneze într-o organizaţie. În toată viaţa lui, în mintea şi în sufletul lui, activitatea la o organizaţie de voluntariat, indiferent de domeniul în care activează aceasta, îi va fi de folos.

„Paşaportul Verde”, o altfel de strângere de gunoaie

Asociaţia Tăşuleasa Social şi Coca-Cola HBC România au lansat pe 15 martie proiectul edu­caţional „Paşaportul verde”, susţinut de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Parcul Na­ţional Călimani. Acesta s-a încheiat pe data de 30 iunie, când, în Dorna Candrenilor, judeţul Suceava, s-au amenajat un centru de educaţie pentru voluntari şi un traseu turistic până la Rezervaţia 12 Apostoli.
Foarte multe organizaţii au încercat în ultimii ani să cureţe România de deşeurile depozitate în natură, în special în comunităţile din mediul rural. 
S-a dovedit a fi însă o muncă de Sisif: la scurt timp, alte gu­noa­ie erau aruncate pe malurile râurilor sau în păduri. Asociaţia Tăşuleasa Social a aplicat o altă metodă prin proiectul „Paşaportul Verde”: şi-a propus să schimbe mentalităţile localnicilor din Poiana Negri şi să-i convingă să colecteze gunoiul selectiv. Timp de patru luni, 50 de tineri de la liceul din Dorna Candrenilor au participat la un program de training în campusul Tăşuleasa Social şi au învăţat despre resursele naturale din această zonă, despre importanţa conservării lor şi despre colectarea selectivă a deşeurilor. Cei 50 de elevi au transmis mai departe informaţiile primite şi au pregătit alte grupe de tineri.
La finalizarea primei părţi a programului de training, tine­rii voluntari au desfăşurat o campanie locală de informare în Poiana Negri şi le-au vorbit sătenilor despre consecinţele depozitării deşeurilor în apă şi despre avantajele reciclării. Ei au împărţit saci pentru colectarea selectivă a plasticului, care vor fi predaţi ulterior de săteni unui colector local, într-o anumită zi din lună. O dată cu sacii, localnicii au primit şi un calendar pe care sunt notate datele la care se face colectarea. În schimbul sacilor cu pet-uri şi ambalaje, sătenii primesc un tichet, prin care beneficiază de reducerea taxei de salubrizare.