26.9 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăAlegeri 2016Tronsonul Basarabi-Constanţa al Autostrăzii Soarelui, gata pe jumătate

Tronsonul Basarabi-Constanţa al Autostrăzii Soarelui, gata pe jumătate

Şoferii vor putea circula în iulie pe o bandă pe sens pe tronsonul Basarab-Constanţa al Autostrăzii Soarelui şi pe centura ocolitoare a oraşului Constanţa, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, potrivit Mediafax.

“Din punctul nostru de vedere este o mare realizare faţă de anul trecut. Şi ce este cel mai important este că vom scoate traficul greu din Constanţa pe centură”, a spus Boagiu după o vizită la Facultatea de Construcţii din Bucureşti.

Sectorul Basarab-Constanţa face parte din tronsonul Medgidia-Constanţa, unde lucrează companiile Astaldi şi Max Boegl, pentru 211 milioane de euro asiguraţi de Banca Europeană pentru Investiţii şi bugetul de stat.

Autostrada Soarelui este realizată pe tronsonul Bucureşti-Cernavodă. Lucrările pentru finalizarea autostrăzii au fost împărţie în două sectoare, respectiv Cernavodă-Medgidia şi Medgidia-Constanţa.

Contractul pentru segmentul Cernavodă-Medgidia a fost atribuit companiei franceze Colas, însă Ministerul Transporturilor a reziliat contractul în luna aprilie. Principalul motivul al rezilierii contractului a fost o solicitare a companiei Colas prin care cerea suplimentarea valorii contractului cu opt milioane de euro întrucât traseul autostrăzii a fost schimbat.

Cele mai citite

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici, anunță un comunicat de presă difuzat pe internet de Statul Major al Forțelor...

Maia Sandu a numit un nou procuror general al Republicii Moldova. Ion Munteanu a câștigat un concurs la care a avut doi contracandidați

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a numit pe Ion Munteanu în funcția de procuror general al Republicii Moldova. Ion Munteanu a obținut această funcție în...

Ciucă, Burduja și Ionuț Stroe au fost împreună pe stadion

Trei lideri de vârf al PNL, Nicolae Ciucă, Sebastian Burduja și Ionuț Stroe, au fost împreună la Stadionul „Arcul de Triumf” din București, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă