13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Coborâri în carieră

Coborâri în carieră

Întrebare. Peste o lună voi încheia studiile universitare, dar sunt nevoită să lucrez într-un alt domeniu decât cel pe care l-am studiat. Locul de muncă este sub nivelul meu profesional şi al aşteptărilor. Nu sunt sigură dacă acest lucru mă discreditează sau ar trebui să fiu mulţumită că reuşesc să muncesc şi să câştig bani pentru a mă întreţine. Cum ar trebui să gestionez acest moment pentru a trece peste şi cum ar trebui să văd o astfel de „coborâre în carieră”?

Răspuns. Chiar dacă răspunsul vă va părea mai tranşant, vă spun cu mâna pe inimă: Felicitări! Felicitări, pentru că aveţi un loc de muncă chiar înainte de terminarea facultăţii. Felicitări că aveţi puterea să vă întreţineţi singură cum, din păcate, prea puţini la această vârstă o mai fac, aşteptând încă o bună bucată de vreme după facultate ajutor din exterior. Felicitări că aţi început cariera! Nu prea poate fi vorba de o „coborâre în carieră”, pentru că de-abia acum o începeţi şi numai în sus va merge de acum înainte.

Vă pot da o sumedenie de argumente pro situaţiei în care vă aflaţi, mai ales din perspectiva unui viitor angajator dorit şi aşteptat de dumneavoastră. Acel angajator, dacă pune preţ pe oameni de valoare, va fi extrem de încântat când vă va lua pe o poziţie de specialitate, pentru că îşi ia un om care: 

are deja experienţa muncii în sine. Nici nu prea contează ce aţi lucrat. Contează doar că aţi lucrat, că ştiţi ce înseamnă disciplina muncii, asumarea unei responsabilităţi etc.
are maturitatea necesară de a-şi gestiona singur viaţa.
a trăit experienţa de a se adapta la un domeniu nou.
a lăsat orgoliile inutile deoparte şi a fost capabil să muncească pentru a se întreţine. Nici nu ştiţi ce valoroşi sunt angajaţii „dezbrăcaţi de orgolii”.

Aceşti oameni sunt mai liberi, te poţi înţelege mai uşor cu ei, pentru că sunt mai flexibili şi deschişi la schimb de idei cu alţii.

Aşadar, nu văd decât avantaje în situaţia de a munci chiar şi într-un job subcalificat până se va ivi ocazia să fiţi „cerută” pe o poziţie de specialitatea dumneavoastră. Între timp, gândiţi-vă dacă nu există posibilitatea să faceţi mai interesantă munca actuală, poate chiar să aduceţi idei din specialitatea dumneavoastră sau să căutaţi oportunităţi de a vă exersa meseria în firma unde lucraţi acum.

CRISTINA NICULE este Psiholog şi consultant, Danis Consulting

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă