12.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăAlegeri 2016Asigurarea locuinţei este mai importantă ca niciodată

Asigurarea locuinţei este mai importantă ca niciodată

Zeci de comune din zona Moldovei au fost deja lovite de viituri. Meteorologii anunţă că vor urma şi altele. Soluţia este una singură: asigurarea locuinţei împotriva dezastrelor.

Ca în fiecare an în această perioadă, România este lovită de inundaţii. Primele afectate au fost, tot ca de obicei, judeţele din Moldova, mai ales cele de lângă Dunăre. După spusele meteorologilor, aria se va extinde în următoarele zile. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 18 septembrie, ora 03:00 – 18 septembrie, ora 15:00, în Maramureş, Moldova, estul Transilvaniei, Carpaţii Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali instabilitatea atmosferică va fi accentuată.

Astfel, se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului şi condiţii de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi, pe arii extinse, 20-25 l/mp şi, izolat, 50 l/mp, iar în centrul şi sudul Moldovei se vor încadra, în general, între 10 şi 15 litri/mp.

Judeţele vizate de noua avertizare sunt: Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Covasna, Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Prahova, Buzău, Argeş şi Dâmboviţa.

Ce este de făcut?

Prima opţiune pentru a vă proteja locuinţa, de altfel obligatorie prin lege, este achiziţionarea unei asigurări de tip PAD emisă de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor.

Asigurarea PAD costă 10 euro pe an pentru casele din chirpici şi 20 de euro pe an pentru locuinţele din materiale moderne. Despăgubeşte cu 10.000 de euro proprietarii caselor din chirpici şi cu 20.000 de euro pe ceilalţi. Acoperă riscurile de inundaţii, cutremur şi alunecări de teren. Este vândută legal de către acţionarii PAID, adică Astra Asigurări, ABC Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins, Generali, Grawe, Groupama, Gothaer Asigurări Reasigurări, Uniqa şi, mai nou, şi de către alte şapte companii care au semnat acorduri cu Pool-ul. Totuşi, asigurarea PAD nu este suficientă în condiţiile în care inundaţiile vă pot afecta, de exemplu, şi mobila din casă, iar poliţa obligatorie nu acoperă un asemenea risc. Atunci este nevoie de o asigurare facultativă despre care vom face vorbire mai jos.

PAID se mobilizează

Ca urmare a inundaţiilor catastrofale din ultimele două zile, PAID anuntă că va rezolva în regim de urgenţă dosarele de daună ale tuturor proprietarilor din zonele afectate care deţin o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţelor, anunţă un comunicat al instituţiei. În acest scop, la nivelul PAID a fost format deja un comitet de urgenţă cu atribuţii în centralizarea tuturor informaţiilor din teritoriu. “Suntem operativi şi concentraţi pe soluţionarea eficientă a situaţiei intervenite ca urmare a inundaţiilor. De altfel, românii trebuie să înţeleagă că PAID este o societate puternică, organizată, cu proceduri ferme de lucru în caz de urgenţă. Toţi asiguraţii vor beneficia de sprijinul nostru în timp real, PAID a fost înfiinţat tocmai pentru a putea rezolva situaţii de urgenţă precum cea produsă şi de a acoperi daunele pe care autorităţile nu îşi pot permite să le mai achite de la bugetele locale”, spune Nicoleta Radu-Neacşu, directorul Pool-ului. Prin urmare, toţi proprietarii de locuinţe din zonele afectate de inundaţii care deţin o poliţă de asigurare obligatorie valabilă pot suna la numărul de telefon 0735333930 pentru consiliere şi pentru a facilita accesul asiguraţilor la drepturile ce le revin din poliţa de asigurare. Valoarea daunelor achitate de PAID pe parcursul anului 2012 s-a ridicat la peste 270.000 lei (peste 62.000 euro), iar în primele şase luni din 2013, PAID a plătit daune în valoare de 57.960 lei (13.000 euro).

Varianta completă de protecţie

Acoperirea oferită de poliţa obligatorie poate fi insuficientă, mai ales dacă vorbim despre fenomene meteorologice altele decât inundaţiile sau despre pagube provocate bunurilor din locuinţă ori dependinţelor din gospodărie.

Există însă o altă soluţie, şi anume poliţele facultative de locuinţă, adică cele care acoperă şi cele trei riscuri catastrofale, dar şi altele, cum ar fi grindina. Asigurarea completă a locuinţei este un produs mult mai complex, care include uneori mai multe zeci de riscuri asigurate.

Totuşi, la bază sunt patru categorii mari de riscuri care nu ar trebui să lipsească din nici o poliţă. Astfel, asigurarea ar trebui să acopere, în primul rând, riscurile ataşate clădirii din care face parte locuinţa. În al doilea rând, ar trebui asigurate bunurile din locuinţă, opţiune pe care asigurarea obligatorie nu o oferă. Un risc important este asigurarea pentru eventualele accidente suferite de membrii familiei în interiorul locuinţei asigurate. Nu în ultimul rând, este importantă şi componenta de răspundere civilă faţă de terţi.

Un criteriu important în alegerea unei poliţe de locuinţă îl constituie notorietatea şi stabilitatea companiei care o emite. Orice companie din România poate fi verificată pe site-ul oficial al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Am realizat un calcul pentru un apartament de două camere în valoare de 60.000 de euro, din Bucureşti, situat într-un bloc construit în 1990. Valoarea bunurilor din apartamentul nostru virtual este de 5.000 de euro. Din perspectiva preţului, pe primul loc se clasează Astra, care, pentru 60 de euro, asigură clădirea şi apartamentul şi oferă ca bonus asigurarea bunurilor şi asigurarea de răspundere.

Ajutoare de la liderul asigurărilor

Un prim transport cu alimente de bază a fost trimis, sâmbătă, de compania Astra Asigurări şi Fotbal Club Oţelul Galaţi, către proprietarii din zonele afectate de inundaţii, se arată într-un comunicat de presă al societăţii de asigurări. Potrivit sursei citate, transportul cu ajutoare a ajuns în comuna Costache Negri din judeţul Galaţi, unde aproximativ 300 de case au fost avariate, 100 de persoane au fost evacuate, iar alte trei persoane şi-au pierdut viaţa. Transportul cuprinde alimente de bază, precum apă, pâine, orez, ulei şi conserve. „Pe măsură ce drumurile vor fi deblocate, Astra Asigurări şi FC Oţelul Galaţi vor trimite şi alte transporturi în comunele din judeţele lovite de inundaţii“, se menţionează în comunicatul citat. Astra Asigurări activează pe piaţa din România de peste două decenii. În anii 2010, 2011 şi 2012, rezultatele financiare au plasat Astra Asigurări în poziţia de lider de piaţă, compania deschizând două sucursale în afara teritoriului României, în Ungaria, la finalul anului 2010, respectiv în Slovacia, în decembrie 2012.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă