32.3 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăAldineBritanicii, tot mai indeciși cu privire la un potențial Brexit

Britanicii, tot mai indeciși cu privire la un potențial Brexit

Proporția alegătorilor britanici indecişi cu privire la un potențial Brexit este în creștere, arată un sondaj de opinie realizat de ComRes şi publicat luni de cotidianul The Sun, informează Reuters, citat de Agerpres.

Astfel, procentul britanicilor indeciși a ajuns la 17%, comparativ cu 11% luna trecută. O cincime dintre alegătorii indecişi sunt femei, în timp ce doar 14% dintre bărbaţii britanici cu drept de vot nu au hotărât deocamdată cum vor vota pe 23 iunie. Sondajul arată și că 45% dintre cetățeni susțin rămânerea ţării lor în UE, iar 38% ar opta pentru ieşirea Marii Britanii din forul comunitar de 38%. 

„Este evident că există o confuzie considerabilă despre acest referendum, ceea ce sugerează o lipsă de claritate din partea ambelor campanii (cea pro şi cea contra părăsirii UE de către Marea Britanie, n.red.), dar trebuie reamintit faptul că aceasta este o întrebare nouă pentru mulţi britanici şi ei încă au două luni la dispoziţie pentru a se decide”, a explicat directorul pentru studii politice al ComRes, Tom Mludzinski, pentru publicaţia citată. 

Realizat pe baza interviurilor telefonice, sondajul a fost efectuat săptămâna trecută pe un eşantion reprezentativ de 1.002 de cetăţeni britanici cu drept de vot, în perspectiva referendumului ce va fi organizat pe 23 iunie în Marea Britanie cu privire la oportunitatea ieşirii ţării din Uniunea Europeană. 

O altă concluzie a anchetei sociologice este aceea că mai mult de o treime dintre britanicii intervievaţi, mai exact 36%, se declară deja plictisiţi de referendum şi doar 22% dintre britanici sunt entuziaşti în legătură cu acesta. Totuşi, 85% dintre britanici recunosc faptul că referendumul din 23 iunie constituie „’un moment important în istoria Marii Britanii”. 

Un alt sondaj de opinie, realizat săptămâna trecută de YouGov, indica faptul că 40% dintre britanici ar vota pentru rămânerea ţării lor în interiorul UE, 39% se vor pronunţa pentru ieşirea din forul comunitar, iar restul sunt indecişi sau nu se vor prezenta la referendum.

Cele mai citite

Ana-Maria Brânză, mesaj trist, dar realist: Este o reuşită faptul că avem un sportiv calificat, pe floretista Mălina Călugăreanu, la Jocurile Olimpice de la...

Fosta campioană olimpică, mondială şi europeană Ana-Maria Brânză a declarat, sâmbătă, că toată lumea trebuie să accepte că pentru scrima românească este o reuşită...

Mama lui Michelle Obama, Marian Robinson, a murit la 86 de ani

Marian Robinson, mama fostei Prime Doamne a SUA, Michelle Obama, a murit la 86 de ani, scrie BBC. Într-o declarație, familia ei a precizat că...

Evenimente de Ziua Copilului în București

Numeroase evenimente au fost pregătite pentru copii, în Bucureşti, cu ocazia zilei de 1 Iunie, printre care "Porţi deschise" la Camera Deputaţilor, o nouă...
Ultima oră
Pe aceeași temă