9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiVIDEO Incendiu puternic la groapa de gunoi a Aradului

VIDEO Incendiu puternic la groapa de gunoi a Aradului

Incendiul a fost anunțat la 112 de şoferi, care circulau pe DN 79 Arad – Oradea sau pe centura municipiului Arad, care au crezut iniţial că au luat foc terenuri agricole, din cauza flăcărilor care se vedeau pe o suprafaţă mare şi a fumului dens.

Pompierii ajunşi la marginea oraşului au constatat că arde depozitul de deşeuri, administrat de o firmă privată. Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, incendiul a fost raportat în jurul orei 05.00, însă se presupune că ardea deja mocnit de câteva ore, înainte să fie vizibile flăcările.

O suprafaţă de aproximativ 3.000 de metri pătraţi din rampa de deşeuri este cuprinsă de flăcări, iar degajările mari de fum afectează zone locuite ale oraşului, în special cartierul Grădişte. ISU a mobilizat mai multe echipaje de pompieri, care sunt ajutate de către angajaţi ai firmei care administrează depozitul de deşeuri, aceştia din urmă intervenind cu buldoexcavatoare şi camioane cu pământ.

Rampa ecologică de gunoi a Aradului a fost inaugurată în 2003, după o investiţie de 2,3 milioane de euro, fiind prima din judeţ şi printre primele din ţară care respectă standardele internaţionale de protecţie a mediului.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă