Tulcea: Un bărbat a murit, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a murit, iar o femeie de 24 de ani şi un copil de trei ani au fost răniţi în urma unui accident produs luni dimineaţă în judeţul Tulcea. Accidentul a avut loc după ce maşina în care se aflau a intrat într-un gard.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 08.10.2018 - 09:07

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, pompierii au fost solicitaţi să intervină luni dimineaţa la un accident rutier produs pe DN 22 A, în localitatea Ciucurova, la faţa locului deplasându-se o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean.

În accident a fost implicat un singur autoturism, iar şoferul, un bărbat în vârstă de 70 de ani, a fost găsit de echipajele medicale în stop cardio-respirator. Acestuia i-au fost aplicate manevre de resuscitare timp de câteva zeci de minute, dar în cele din urmă a fost constatat decesul.

De asemenea, au fost răniţi o femeie în vârstă de 24 de ani, care a suferit multiple fracturi la picioare şi un copil de trei ani, diagnosticat cu fractură la o mână, victimele fiind duse la spital.

Conform Centrului Infotrafic, accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, maşina ieşind de pe şosea şi lovind un gard.

Comentarii