24.7 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăȘtirile zileiReacția lui Iohannis după validarea referendumului: ,,Justiţia trebuie să rămână independentă''

Reacția lui Iohannis după validarea referendumului: ,,Justiţia trebuie să rămână independentă”

“Preşedintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului să transpună cu celeritate în legislaţie toate prevederile stipulate în Acordul Politic Naţional, pe care l-a iniţiat pentru a fi respectată pe deplin voinţa suverană a cetăţenilor români în favoarea statului de drept şi împotriva modificărilor de natură să afecteze independenţa sistemului judiciar, exprimată ferm şi fără echivoc la referendum”, se arată într-un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată menţionează că “peste 6,5 milioane de români au spus ‘DA!’ la referendumul pe care preşedintele Klaus Iohannis l-a convocat ca urmare a asaltului permanent dus în ultimii ani de PSD şi ALDE împotriva statului de drept”.

“Votul popular masiv dat pentru România europeană şi democratică, în care justiţia trebuie să rămână independentă, a fost o sancţiune drastică la adresa tuturor încercărilor de a modifica legislaţia penală şi de a-i scăpa pe politicienii corupţi de rigorile legii. Totodată, cetăţenii au transmis clar actualei guvernări să renunţe de îndată la practica abuzivă a legiferării prin intermediul ordonanţelor de urgenţă”, se precizează în comunicat.

Şeful statului atrage atenţia că, pe 26 mai, cetăţenii au respins categoric “demagogia şi discursul antieuropean şi anti-justiţie susţinut de PSD – ALDE”.

Potrivit preşedintelui, coaliţia de guvernare, care a refuzat să semneze Acordul Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României, trebuie “să înceteze să îi mai sfideze pe români, ignorând opţiunile clar exprimate prin vot la referendumul validat de CCR”.

Curtea Constituţională a României a validat joi rezultatul referendumului naţional din 26 mai.

Cele mai citite

MAE informează că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) a anunțat, sâmbătă, că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, potrivit gandul.ro. MAE informează...

Captură de peste 4 milioane euro în portul Constanța. Poliţiştii de frontieră au descoperit 18.000 de parfumuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, colaborând cu inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa, au descoperit un transport impresionant de...

MAE informează că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) a anunțat, sâmbătă, că toţi cei șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, potrivit gandul.ro. MAE informează...
Ultima oră
Pe aceeași temă