17.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMasca de protecție este obligatorie în Tulcea începând de vineri

Masca de protecție este obligatorie în Tulcea începând de vineri

Instituția Prefectului Tulcea a anunțat că începând de vineri, 7 august, și până în 20 august, masca de protecție trebuie purtată în zonele aglomerate cum ar fi stațiile de autobuz, piețele agroalimentare, oboare ori pelerinaje. Pentru a evita aglomerările, instiuția a recomandat Primăriilor să nu organizeze ori să autorizeze manifestări publice de genul Ziua localității ori întruniri pre-electorale.

„În perioada 7 august, ora 00.00 – 20 august, ora 24, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în următoarele spaţii publice deschise: pieţe, târguri, oboare, zone de aşteptare – staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea, zone în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice din localităţile Niculiţel şi Cerna.

Masca de protecţie devine obligatorie şi în pieţele agroalimentare din municipiul Tulcea (Piaţa Nouă (Piaţa Sf.Gheorghe), Piaţa Vest, Piaţa Veche şi Piaţa din Cartier E3), zilnic, în între orele 08.00-18.00; în oraşul Babadag, în zilele de joi şi duminică, între orele 07.00-12.00; iar în celelalte unităţi administrativ-teritoriale, zilnic, în intervalul orar 08.00-18.00.”, au anunțat cei de la Instituția Prefectului Tulcea, citați de News.ro.

Nu scapă de purtarea obligatorie a măștii nici persoanele care formează grupuri mai mari de 6 persoane pe Faleza municipiului Tulcea, o atracție atât pentru localnici cât și pentru turiștii aflați în tranzit. Măsura se aplică în zona de promenadă, zona de îmbarcare/debarcare nave şi zona autogară/gară, zilnic, între orele 09.00-14.00 şi 18.00-21.00. De asemenea masca trebuie purtată și în parcurile din municipiul Tulcea dar și în centrul orașului Babadag.

Masca se va purta și la nunţi, botezuri, pomeni, la slujbele religioase care se desfăşoară atât în interiorul, cât şi în afara lăcaşurilor de cult (curţile şi perimetrele exterioare ale acestora), cu respectarea regulilor de distanţare fizică între enoriaşi.

Cele mai citite

“N-am înțeles de ce a mai candidat”, spune Marcel Ciolacu despre Iulian Dumitrescu

Președintele PSD și premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că nu înțelege motivele pentru care liberalul Iulian Dumitrescu...

Egiptenii antici ar fi încercat să trateze cancerul în urmă cu 4.000 de ani

Tăieturi subțiri pe un craniu din Egiptul Antic, vechi de 4.000 de ani, arată că s-ar fi încercat tratarea cancerului. Două cranii care datează...

Clienţii Raiffeisen din Rusia nu vor mai putea efectua plăţi în dolari din 10 iunie

Subsidiara din Rusia a grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International a anunţat miercuri că plăţile iniţiate în dolari nu vor mai fi disponibile începând...
Ultima oră
Pe aceeași temă