14.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăȘtirile zileiInstitutul Cantacuzino, aproape de a lansa un vaccin antigripal trivalent

Institutul Cantacuzino, aproape de a lansa un vaccin antigripal trivalent

„Suntem în plin proces de testare şi de reluare a cercetării vizavi de producţia de vaccin gripal trivalent. A debutat acum o lună şi jumătate testarea pe aproximativ 250.000 de ouă embrionate şi sperăm ca până la sfârşitul anului sau începutul anului 2021 să avem un produs sigur pe care să putem să îl autorizăm şi să îl dezvoltăm ca produs sigur. În momentul în care vom putea raporta ‘Avem acest produs sigur!’ trebuie să facem transferul tehnologic într-o arie de producţie conform normelor GMP. În acest moment suntem în plin proces de verificare, de cercetare, de dezvoltare a vaccinului trivalent”, a arătat Oancea, în cadrul conferinţei de presă organizată luni seara la sediul Institutului.

Prezent la conferință, premierul Ludovic Orban a declarat că în prezent se caută şi soluţii pentru producerea vaccinului respectiv. „În paralel, gândim o soluţie pentru a-l putea produce. La ora actuală există o linie de producţie, din care lipseşte un utilaj, pe care se poartă discuţii pentru achiziţionarea acestui utilaj. De asemenea, există şi alte soluţii posibile pentru a construi o capacitate de producere de vaccin care să respecte toate condiţiile legale”, a spus prim-ministrul.

Institutul “Cantacuzino” a lansat pe piaţă imunomodulatorul OROSTIM-HV, care va putea fi achiziţionat începând cu data de 2 decembrie, de la punctul de vânzare al Institutului din Splaiul Independenţei nr. 103.

 

Cele mai citite

Carambol pe DN 1, la Bărcănești! Traficul spre București este blocat

Traficul pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, pe sensul către Capitală, este blocat și deviat, în urma unui accident în care au fost...

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în 2 săptămâni şi adoptată prin HG până la final de iunie

Strategia Energetică Naţională va fi pusă în dezbatere publică în două săptămâni, urmând să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern până la finalul lunii...

O casă din Sectorul 2 al Capitalei a luat foc

Un incendiu de proporții, însoțit de degajări mari de fum, a izbucnit luni la o casă situată pe Strada Călușei din Sectorul 2 al...
Ultima oră
Pe aceeași temă