14.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăȘtirile zileiIaşi: 120.000 de pelerini s-au închinat la moaştele Sfintei Parascheva

Iaşi: 120.000 de pelerini s-au închinat la moaştele Sfintei Parascheva

Slujba a fost oficiată, luni, de zeci de preoţi, în frunte cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la evenimentul religios fiind prezenţi şi mai mulţi ierarhi din străinătate.

Potrivit autorităţilor, la eveniment au asistat peste 25.000 de persoane, fiind cea mai mare afluenţă de oameni din ultimii ani.

La slujbă sunt prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor ieşene, parlamentari şi şefi de instituţii.

În zona centrală a Iaşiului au fost montate mai multe ecrane, astfel încât cei prezenţi să poată urmări Sfânta Liturghie.

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei IPS Teofan a înmânat distincţia Sfânta Cruce mai multor preoţi din judeţele Iaşi, Botoşani, Neamţ şi Suceava, pentru faptul că aceştia au reuşit să construiască biserici în perioada comunistă.

”Trec anii şi uităm de perioada de dinainte de 1989. Veteranii de război s-au dus unul câte unul, iar dintre cei care au pătimit în închisori, puţini mai sunt. Să ne aducem aminte de acele vremuri, inclusiv de acei preoţi care au zidit biserici înainte de 89. Nimeni şi nimic nu poate justifica dărâmarea unei biserici. La ţară, departe de ochii autorităţilor, au fost preoţi curajoşi, care au îndrăznit. Am chemat aici câţiva dintre ei, pentru a-i cinsti”, a spus IPS Teofan.

Totodată, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi continuă pelerinajul la raclele cu moaştele Sfintei Parascheva şi la cele ale Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, din Insula Corfu, Grecia.

Până luni la prânz, s-au închinat la sfintele moaşte aşezate într-un baldachin în curtea catedralei peste 120.000 de pelerini, iar alte câteva zeci de mii de oameni stau la rând. Timpul de aşteptare al credincioşilor depăşeşte 15 ore.

Primăria Iaşi a anunţat că a pregătit aproximativ 60.000 de sarmale pentru pelerinii prezenţi în oraş, acestea fiind împărţite după terminarea Sfintei Liturghii. În curtea Cantinei de Ajutor Social unde are loc masa pelerinilor au fost montate garduri metalice, pentru a se evita îmbulzeala în preajma oalelor cu sarmale.

Cel mai probabil, sfintele moaşte vor rămâne expuse pe esplanada din faţa catedralei până marţi, după care vor fi reintroduse în interiorul lăcaşului de cult.

Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

 

Cele mai citite

Incendiul izbucnit la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare din București a fost lichidat

Incendiul izbucnit luni seară la o clădire dezafectată de pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală a fost stins de pompierii sosiţi la faţa...

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...

Incendiul izbucnit la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare din București a fost lichidat

Incendiul izbucnit luni seară la o clădire dezafectată de pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală a fost stins de pompierii sosiţi la faţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă