20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiDrumarii acţionează pe DN 67C Novaci - Rânca, în zonă fiind lapoviţă...

Drumarii acţionează pe DN 67C Novaci – Rânca, în zonă fiind lapoviţă şi ninsoare

“În momentul acesta e vânt puternic şi lapoviţă şi ninsoare. Acţionăm cu material antiderapant din staţiune sus spre creastă şi sub releu. Pe Transalpina am început să desfacem zonele unde este zăpada mai mare şi unde e grohotiş, dar e ca în Meşterul Manole, ziua zidim, noaptea se dărâmă, ziua curăţim, noaptea ninge. (…) Transalpina este închisă, de la Novaci la Rânca se circulă, dar de la Rânca la Obârşia Lotrului, drumul este închis. Era imposibil practic să deschidem drumul, am făcut tot ce a fost posibil, avem utilaje, dar pericolul cel mai mare pentru participanţii la trafic este zăpada de pe versanţi, drumul nefiind finalizat, neavând zidul de sprijin şi parapet pe marginea drumului care să oprească grohotişul de pe versant şi chiar zăpadă, totul ajunge în drum”, a declarat şeful Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu, Ion Tudor.

Deszăpezirea pe DN 67C Transalpina, pe tronsonul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, a început pe 9 aprilie.

“Am trecut de Vârful Păpuşa, am ajuns la kilometrul 36 spre 37, dar astăzi (marţi – n.r.) deocamdată nu au urcat, vom discuta să vedem mai târziu dacă permit condiţiile, dacă se opreşte viscolul, dacă cresc un pic temperaturile. E îngheţat pe jos şi e pericol”, a mai spus Ion Tudor.

DN 67C Transalpina, pe tronsonul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, a fost închis circulaţiei rutiere în luna noiembrie a anului trecut, decizia fiind luată anual din cauza cantităţilor mari de zăpadă, a viscolului şi a declivităţilor foarte mari, fapt ce face imposibilă acţionarea cu utilaje, conform sursei citate.

Cele mai citite

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...
Ultima oră
Pe aceeași temă