14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăRenunțarea la sobele cu lemne, inepții. "Cu ce să ne încălzim? Curent...

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”, spune Șoșoacă

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu “curentul electric importat la prețuri astronomice”, ci este nevoie de sobele pe lemne, nu să se renunțe la ele. “În condițiile în care peste 60% din populația României trăiește la sat și se încălzește cu lemne, cum considerați dvs. că aceștia vor schimba lemnele pe curentul electric, care devine din ce în ce mai scump?”, se mai arată în comunicatul de presă.

”Premierul Marcel Ciolacu a anunțat operaționalizarea investițiilor pentru tranziția energetică, fiind vorba despre o investiție de 3 miliarde de euro din fonduri europene. Totul face pare din programul prin care România trebuie să renunțe la utilizarea combustibililor fosili (inclusiv sobele pe lemne) și tranziția către energia verde.

România este pregătită să primească o alocare substanțială de 6 miliarde de euro din Fondul Social Climatic (SCF) al Uniunii Europene. Această sumă substanțială constituie 9,25% din totalul de 65 de miliarde de euro alocate pentru perioada 2026-2032. Totul face parte din programul UE ”Fit-for-55”, prin intermediul căruia se încearcă renunțarea la combustibilii fosili și trecerea pe energie electrică. Principalul obiectiv impus României este renunțarea la sobele pe lemne sau cărbune.

Obiectivul principal al acestei injecții financiare este de a proteja gospodăriile de efectele negative ale viitorului Sistem de comercializare a certificatelor de emisii 2 (ETS 2) al Uniunii Europene, un mecanism de taxare pe carbon programat să fie implementat în 2027. Această inițiativă, menită să reglementeze utilizarea combustibililor fosili în încălzire și transport, este o componentă esențială a pachetului UE privind schimbările climatice Fit-for-55”.

“Când toți troglodiții s-au angajat în PNRR să renunțe la sobele cu lemne, a întrebat cineva poporul român dacă vrea?”

Toate inepțiile menționate mai sus fac parte din comunicatele aride și lipsite de logică ale oficialilor români, care nu știu cum să se mai prosterneze la picioarele unor analfabeți și inculți de la Bruxelles. Poziția în genunchi pe care o adoptă instituțiile statului român nu aduce niciun beneficiu românilor, care, spre deosebire de oficialii noștri și ai lor, au cunoștințe solide de Biologie, fizică, chimie și nu cad secerați la prostiile debitate de Ursula von der Leyen și acoliții ei, potrivit unui comunicat de presă al partidului S.O.S, condus de Diana Șoșoacă.

Când toți troglodiții s-au angajat în PNRR să renunțe la sobele cu lemne, a întrebat cineva poporul român dacă vrea? Este vreunul dintre dvs. conștient că puterea nu vă aparține, ci vă este delegată administrarea acestei țări, iar tot ce faceți trebuie să fie subsumat voinței poporului român? Mai mult, nemernica de UE, încălcând tratatul de aderare, intervine în politica și administrarea noastră internă, și dorește interzicerea sobelor pe lemne, dar și a centralelor pe gaz. Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice? Pentru că ni se impune și să renunțăm la producerea de curent electric, astfel încât să ajungem la mâna stăpânilor noștri și să nu mai avem nicio șansă să fim independenți?

În condițiile în care peste 60% din populația României trăiește la sat și se încălzește cu lemne, cum considerați dvs. că aceștia vor schimba lemnele pe curentul electric, care devine din ce în ce mai scump? România sărăcește pe zi ce trece și dvs. credeți că românii au bani de asemenea schimbări? Aveți idee cum trăiesc românii în realitate? De cei fără pensii, de cei cu 1180 de lei lunar, de cei cu indemnizații de handicap de 350, 400, 500 lei lunar? Credeți că aceștia vor  avea bani să îndeplinească mofturile unei inculte care conduce UE?

Vă solicit detalierea aspectelor și să îmi comunicați ce v-ați angajat în numele românilor, deși nu i-ați întrebat niciodată. Care sunt actele semnate cu privire la problematica enunțată, precum și obligațiile asumate de România, soluții și perspective. Solicit răspuns scris.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă